Notă: Toate publicaţiile din Foaia de creaţie literară Muguraşii care apar semnate doar cu numele elevului şi clasa sunt ale elevilor de la Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu,  coordonaţi de prof. Popescu Ana-Cristina.

Creaţii literare ale elevilor din revista școlară ”MUGURAŞII”

Anul II, Nr. 7 iulie-august-septembrie 2008

Discursul dirigintelui la finalul cls. a VIII-a

Au trecut patru ani care au rămas închişi undeva într-o frumoasă cutie a timpului, perioadă în care am comunicat, eu, ca dirigintă şi profesoară de limba şi literatura română şi voi, ca elevi ai mei. Sunteţi prima mea generaţie de elevi la care am fost dirigintă pe perioada unui ciclu gimnazial şi veţi avea mereu un loc aparte în sufletul meu. Voi aţi fost şi veţi rămâne unici. Acum, fiecare, în funcţie de personalitatea sa, de idealurile şi năzuinţele sale îşi va lua zborul spre necunoscut, va lăsa copilăria şi va pluti pe aripile zânei albe ce e adolescenţa, folosindu-se în viaţă de sfaturile dirigintei, iar pasionaţii de limba şi literatura română încercând să descifreze o viaţă tainele limbii sau misterele  operelor literare. Eu vă doresc mult succes în viaţă. Să reuşiţi să treceţi toate examenele vieţii, căci după cum spunea poetul George Coşbuc „O luptă-i viaţa/ Deci te luptă.“ Bunul Dumnezeu să vă călăuzească paşii şi să vă lumineze calea în viaţă, dar să nu uitaţi din când în când, în drumul vostru să vă mai întoarceţ i privirea spre frumoasele amintiri ale anilor de gimnaziu, ascultând versurile poetului Mihai Eminescu: „Când amintirile-n trecut/ Încearcă să mă cheme/ Pe drumul lung şi cunoscut/ Mai trec din vreme în vreme.“

Prof. Giurcă Simona Petronela

Liceu, tărâmul tinereţii veşnice

Era o zi neobişnuită. În aer se simţea o aromă stranie de culori, un curcubeu al toamnei alcătuit din fâşii de lumină, surâsul frunzelor abia îngălbenite, zâmbetul soarelui, ploaia fermecătoare a vântului ce adia blând ducând pe aripi parfumul suav al florilor de toamnă.

Paşii mei treceau un prag, un prag sfânt, pragul liceului meu.

Totul în jur părea să fie o rază ruptă dintr-un paradis, căci aici, pe acest tărâm al fericirii am petrecut şi petrec şi acum cele mai frumoase momente din viaţa mea.

În urmă cu cincisprezece ani îmi deschisese braţele, într-o zi atât de feerică, liceul meu. Eram un boboc ce se bucura parcă de primii zori ai vieţii. Adolescenţa, cea mai frumoasă zână mi-a întins şi ea mâna, profesorii mei dragi care îmi sunt acum colegi m-au pregătit să devin om şi vreau să le mulţumesc cu toată căldura sufletului meu pentru acest lucru.

Acum, liceul meu, atât de drag mie, a devenit a doua mea casă, căci am primit misiunea, în calitatea de profesor să îndemn paşii altor mii şi mii de mlădiţe ce-i trec pragul în fiecare toamnă cu sufletul încărcat de vise şi speranţe.

Liceului meu, nu i-aş putea găsi o definiţie, însă un lucru e sigur, e o rază a sufletului, o rază ce o ţin mereu vie, un paradis ce călăuzeşte paşii oamenilor în viaţă, tărâmul tinereţii veşnice.

Profesor: Giurcă Simona Petronela

Istoria denumirii satului meu

Înainte să sosească aici primii oameni, pe acest deal a fost o pădure de brazi.

Cei dintâi locuitori au fost doi veri. Ei şi-au construit case din pădurea de brazi.

Văzând oamenii din vale acest lucru au venit şi ei în acest loc pentru a-şi construi case.

Acum erau mai mulţi. Aveau în primul rând nevoie de o biserică ca să se roage lui Dumnezeu să-i ajute şi au construit o biserică chiar dacă la început în acest sat erau mai multe neamuri: români, unguri, italieni.

Cu timpul oamenii au vrut să-şi extingă satul şi au făcut case şi pe o câmpie. Sub casele acestea se spune că ar exista o mină.

Fiind din ce în ce mai mulţi locuitori s-au gândit că pot să fie şi ei trecuţi ca locuitorii unui sat de munte, însă pentru a se putea face acest lucru aveau nevoie de un nume pentru satul lor. Gândindu-se la cei doi veri i-au pus numele Verendin.

Cu trecerea timpului casele din lemn şi acoperişurile din paie au fost înlocuite cu altele noi, la fel de frumoase ca la oraş. Acum casele sunt din cărămidă, biserica luminează cu strălucirea ei satul, iar şcoala noastră este nouă, călduroasă şi frumoasă îndemnându-ne să pătrundem în tainele ştiinţelor.

Elevii: Şerengău Ana, Gaiţă Ileana, Marincat Mariana-Gabriela, Mutaşcu Simona, Verendin

Satul meu - lucrare

„Istoria reprezintă oameni şi fapte.“ Pr. prof. Şerengău Petru şi elevii cls. a V-a, a VI-a şi a VII-a s-au ocupat de culegerea datelor de istorie familială şi realizarea unei lucrări care reprezintă activitatea de cercetare istorică a elevilor despre propriile familii şi a satului în general.

A fost odată o femeie pe nume Gaiţă Maria care era născută în anul 1901, a trăit 104 ani până în anul 2005. Ea ştia multe poveşti, dar cea mai frumoasă era a satului nostru, Verendin.

Oamenii din satul nostru erau aşezaţi lângă un râu, mai în jos. Când  ploua, casele oamenilor se inundau. De aceea unii dintre ei au hotărât să se mute mai la deal.

Locuitorii de lângă râu i-au numit pe oamenii care locuiau mai sus „Verii din Deal“. De la denumirea aceasta a provenit numele satului nostru, Verendin.

Ocupaţiile de bază a oamenilor din aceste locuri erau: cultivarea pământului şi creşterea animalelor.

La început casele erau din lemn, iar într-o casă locuiau douăsprezece, treisprezece persoane. Azi casele sunt din cărămidă. Oamenii au lucrat în Pusta Banatului pentru a-şi înmulţii bucatele şi pentru a trăi mai bine.

Instituţiile din sat erau:  biserica, căminul cultural ce era făcut din paie cu geamuri foarte mici şi o şcoală veche.

Acum totul este nou şi frumos.

În anul 1974 a fost construită şcoala cea nouă, şcoala în care noi învăţăm astăzi şi care a fost renovată în anul 2006.

Satul meu e aşezat la poalele muntelui Semenic, natura este ca o oază de rai, aerul este curat, te aşteptăm cititorule să vizitezi satul nostru drag.

Elevii: Muntean Petronela, Ienea Anişoara, Gaiţă Petronela,

Panacea Maria, Ienea Iosif, Juca Anamaria

Verendin

Juca Anamaria, Panacea Maria, Gaiţă Petronela, Verendin, vă invită să vă verificaţi cunoştinţele:

Rezolvă:

1. A fost ales domnitor în Ţara Moldovei şi Ţara Românească.

2. A fost primul rege al românilor.

3. A fost domnitorul Moldovei şi a scris opera Descrierea Moldovei

4. A fost voievodul Transilvaniei şi are în titulatură numele localităţii Hunedoara.

5. A înfăptuit prima unire, domnitor al Ţării Româneşti.

6. A fost domnitorul Moldovei şi a ridicat multe locaşuri de cult.

7. Domnitor al Ţării Româneşti căruia i-a fost închinată o baladă populară.

8. Împărat roman, cuceritorul Daciei.

9. Domnitor al Ţării Româneşti ce a avut o bătălie la Rovine în câmpii.

10. Majoritatea  sunt  --------- ?!

Răspunsuri:

Alexandru Ioan Cuza

Carol

Dimitrie Cantemir

Iancu de Hunedoara

Mihai Viteazul

Ştefan cel Mare şi Sfânt

Constantin Brâncoveanu

Traian

Mircea cel Bătrân

Domnitori

Codrul, toamna

Era toamnă. Frunzele ruginii cădeau din copaci.

Andreea se pregătea de şcoală. În drumul ei, ea aude o voce strigând-o. Vocea se aude din nou:

- Sunt eu, Andreea! Spuse codrul din faţa ei.

- De unde şti cum mă cheamă, codrule? Întrebă ea.

- Te cunosc de mult, Andreea! Spuse codrul.

- Ce s-a întâmplat? întrebă Andreea curioasă.

- Păi, uită-te la mine! Am rămas fără frunze, iar celorlalţi codrii le-au mai rămas câteva. Sunt cel mai urât dintre codrii de aici! Spuse trist codrul.

- Nu-i adevărat! Eşti un codru frumos ca toţi ceilalţi, numai că picându-ţi frunzele mai repede decât celorlalţi, primăvara, tu o să ai frunze verzi şi flori frumoase, primul, codrule! Îl încurajă Andreea.

- Mulţumesc, Andreea! Spuse codrul cu lacrimi în ochi. M-ai făcut să cred în mine, iar pentru asta, la primăvară, am să te las să culegi câte flori vrei!Spuse codrul.

- Mulţumesc, codrule! Spuse Andreea şi îşi continuă drumul spre şcoală.

O zi de toamnă

Într-o zi de toamnă am mers la prietenul meu să ne jucăm.

După un timp, ne-am uitat pe geam. Vântul care adia uşor a început să bată din ce în ce mai tare. Norii cenuşii veneau gonind, acoperind cerul albastru şi soarele strălucitor. Din depărtare venea un zgomot care se transforma într-o bubuitură, apoi cerul se aprindea şi săgeţi erau trimise spre pământul liniştit.

Vântul zmulgea frunzele ruginii care erau purtate de vânt în sus şi în jos, parcă jucându-se cu păsările agitate şi speriate. Oraşul a fost cuprins de o perdea deasă. Pe marginea trotuarelor pârâiaşe înspumate umpleau şanţurile. Eu şi prietenul meu eram foarte, foarte îngroziţi de fenomenele ciudate.

Fruja Lucian, cls. a V-a A

- Când a ajuns acasă, le povesti părinţilor întâmplarea pe care o s-o ţină minte mult timp de aici încolo.

Drăgan Alexandra Diana, cls. a V-a A

Toamna

A venit din nou toamna. Zilele sunt tot mai scurte, iar nopţile mai lungi. Soarele nu mai are putere să încălzească pământul ca în zilele de vară. Păsările călătoare şi-au luat de mult zborul spre ţările însorite.

În livezi munca e în toi.

Se văd coşuri pline cu fructe aromate: mere, pere, gutui şi struguri. Se mai zăresc oameni căţăraţi pe scară, culegând fructe, alţii ducând coşurile încărcate.

Ei profită de zilele frumoase care au mai rămas până la lăsarea frigului şi începutul iernii care se apropie cu paşi repezi.

Şi totuşi, toamna este atât de frumoasă.

Balaşcă Vetuţa Romina, cls. a V-a A

Petale de roze din suflet de copil

Codrul este un loc plin de vietăţi, cu toate acestea este încărcat de linişte.

Minunăţiile codrului încântă privirile oricăror trecători. Prin tufişurile înverzite şi pline de viaţă îşi au sălaşul arici, păsările dau concerte pe crengile copacilor. Izvorul murmură în timp ce căprioara bea apă păzită de către copacii înalţi de ochii fiarelor sălbatice. Veveriţa are culoarea pădurii şi se joacă fericită. Până şi furnicile, şi melcii te încântă cu lumea lor.

Indiferent de anotimp codrul are o frumuseţe aparte. Primăvara renaşte la viaţa, întinereşte, înverzeşte, vara este asemenea unui rege, toamna îşi îmbracă haina ruginie, iarna pe cea a purităţii.

Codrul ascunde cele mai frumoase mistere.

Tănase Raul, cls. a VII-a A

Băilă Cristina, cls. a VI-a C

Povestea codrului

Primăvara a venit,

Florile au înflorit,

Soarele ne-a încălzit,

Frumuseţea ne-a uimit.

Iată vine vara,

Uite căprioara…

Zburdă pe câmpii,

Lângă-ai ei copii.

Toamna a sosit,

Norii ne-au zărit,

Frigul ne-a îngrozit,

Iarna a venit…

Iarna ne-a trezit,

Frigul a venit,

Zăpada ne-a speriat,

Iarna a plecat.

Preda Cristina, cls. a VI-a A

Patru frumuseţi dezvăluite

Curăţenia s-o păstrăm,

Pentru mediu să-l salvăm,

Pe iarbă să nu călcăm,

Pomii să îi protejăm,

Aerul curat să fie,

Să mă protejeze pe mine,

Dacă nu păstrăm curat,

Aerul e poluat!

De la mediu să căutăm

Metode să-l protejăm,

De la deal pân‘ la câmpie

Aerul curat să fie,

Pân‘ la munte,

Pân‘ la deal,

Oxigen curat să ai,

Pentru noi să nu mai fie

Boli periculoase mie.

Preda Cristina, cls. a VI-a A

Mediul înconjurător

Soarele te-alintă dulce,

Cu căldură te seduce

Când zâmbeşte după frig,

Primăvara a venit.

Dar ce mult durează asta…

Acum toamna pleacă acasă.

Până iarna se ascunde,

Primăvara vine iară

Şi acum o nouă vară

Pentru tine domnişoară.

Preda Cristina, cls. a VI-a A

Soarele

Legenda spune că a existat o regină rea, de gheaţă care vroia să fie 12 luni pe an pentru a controla totul. Dar se spunea că mai avea trei surori bune: Primăvara, Vara şi Toamna.

Acestea nu aveau o putere aşa de mare ca a surorii lor, iarna, din acest motiv nu o putem opri.

Iarna puse stăpânire pe pământ timp de trei luni: decembrie, ianuarie şi februarie, până când sora sa primăvara, ajutată de vară şi toamnă au reuşit să o înfrângă, transformând-o cu puterile lor într-un ghiocel gingaş care apărea la sfârşitul iernii pentru a vesti finalul ei, înfrângerea acesteia.

Având în vedere că anul are 12 luni, fiecare anotimp va stăpâni câte trei luni pe pământ, iar Iarna închisă în ghiocel nu va putea stăpâni decât trei luni pe an.

Preda Cristina, cls. a VI-a A

Cerul

Este lin ca şi un râu,

E albastru ca şi marea,

Este fumos ca şi o floare

Şi senin ca sufletul nostru.

Haba Beatrice, cls. a VI-a A

Pisica din vis

Într-o noapte am visat că mă plimb pe stradă.  Dintr-o dată am auzit un „miau“.

 Era o pisică mică, cu ochii albaştri.

 Am luat-o în braţe, era foarte slăbită şi murdară. Am dus-o acasă şi am spălat-o, i-am pus de mâncare şi am culcat-o. În timp ce dormea mă gândeam la ce nume să-i pun. Lisabeta?…Ynu?…Kiryda?…Da, Kiryda este perfect. Când s-a trezit am început s-o strig Kiry şi m-am jucat cu ea.

Atunci m-a trezit mama să merg la şcoală. M-am sculat şi am început s-o caut pe Kiry, am strigat-o, dar totul era în zadar. Atunci am realizat că a fost un vis frumos care s-a terminat.

Vladu Alina, cls. a VI-A C

Toamna

Toamna este anotimpul în care cad frunzele ruginii şi se formează un covor de frunze minunat.

Frunzele ca nişte îngeraşi veseli dansează în văzduh. Cântecul lor se aude când vântul suflă duios şi dulce.

De la depărtare frunzele sunt asemenea unor pete mici. Pe poteci frunzele au diferite culori: maronii, galbene şi rar verde deschis.

În aer se simte mirosul de toamnă şi aerul curat. Copii veseli şi vioi aleargă repede, repede pe poteci ca să adune frunze galbene şi maronii.

Frunzele ruginii şi vântul cântând duios şi dulce îmi aduce în suflet parfumul de toamnă.

Cornean Claudiu, cls. a V-a A

Sunt o floare

Sunt o floare

 ce răsare

iubită de soare;

de inima mea

şi de dragostea ta.

Vladu Alina, cls. a VI-a A

Anotimpurile

Se-nvârt întruna după soare

Şi-n horă acum e primăvară,

Cireşu-nfloreşte, apoi e vară

Şi-apoi vin strugurii în toamnă

Şi flori de nea avem la iarnă.

Geneanţu Florina, cls. a VII-a A

Bucuria de a fi copil

Este o zi frumoasă şi se apropie 1 iunie.

Toţi copiii sunt bucuroşi, pentru că se vor da pungi, spectacole pentru copii. Eu şi prietenele mele abia aşteptăm să mergem, pentru că se ţine la Jgheabu, Ziua Copilului, lângă râul Bistra, într-un brâu de pădure şi va fi foarte frumos.

Cu o zi înainte de 1 iunie am ieşit în oraş cu prietenele mele şi am povestit ce bine o să ne simţim mâine. Putem admira frumuseţea oraşului înconjurat de un brâu de pădure, pădure ce îşi îmbrăcă de curând haina verde, să ascultăm murmurul izvorului, să ne veselim privirea de jocul apei Bistra ce brăzdează oraşul şi nu în ultimul rând să ne bucurăm de serbarea dată cu prilejul Zilei Copilului.

A doua zi, de ziua copilului, am mers la plimbare până la Jgheabu. Acolo era multă lume şi se afla o scenă unde cântau copiii de grădiniţă. Am ocupat un leagăn şi am urmărit spectacolul.

Seara m-am întors acasă şi am hotărât să scriu pe o coală de hârtie o compunere. În timp ce scriam compunerea soarele mergea spre apus într-o lumină măreaţă, iar stoluri de rândunele zburau sub cerul albastru.

Trăieşte copilăria!

Geneanţu Florina, cls. a VII-a A

Prietenul meu

Am un papagal

Tare jucăuş,

Este mititel

Şi isteţel.

Azi de dimineaţă

I-am adus în faţă

O felicitare:

Te iubesc tare.

Stanciu Georgiana, cls. a VI-a C

La picnic

Într-o dimineaţă Andreea şi prietenii săi: Alin, Dan, Daniela, Bogdan şi Ariana au mers la plimbare pe o pajişte.

Apoi copiii s-au aşezat pe o pătură la umbra unui pom şi au scos din sacoşe ce au adus fiecare. Bogdan a adus o minge de fotbal, iar fetele au adus o sticlă de suc şi nişte fursecuri, Dan a adus pătura.

Toţi au gustat din cele făcute, iar băieţii au jucat pe urmă un meci de fotbal contra fetelor câştigând.

Seara au mers spre casă. Fiecare va povesti părinţilor frumoasa zi ce a trecut.

Stanciu Georgiana, cls. a VI-a C

???

Are ace mai multe

decât un ceas,

Umblă tiptil prin pădure,

Un năsuc umed te-atrage

Ca să vezi că este un…

Arici

Buşu Dayana, cls. a VI-a A

???

Are coamă dar nu e cal,

Îl am în buzunar.

Leul

Mîţu Raul, Mălăescu Armand,

 cls. a VII-a A

Doi ţânţari

Într-o zi atât de minunată,

Doi ţânţari au început

 să se bată,

Unul pentru o căpşună,

Altul pentru o prună,

Cum se băteau ei aşa

A intervenit cineva:

De ce vă bateţi fără rost,

Hai împărţiţi ce-aveţi

Şi prieteni rămâneţi.

Băilă Diana, cls. a VII-a A

Magia pădurii în plină toamnă

Este o dupăamiază dezmierdată de vântul plăpând al toamnei. Mă plimb domol pe poteca împodobită de frunze. Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reuşit să mărginească cărarea. Singurii prieteni care i-au rămas pădurii sunt vântul şi frigul.

Intru în pădure şi văd cum pare totul o imagine. Farmecul toamnei a schimbat totul în ceva nevăzut trecând de „foarte frumos“ şi ajungând la ceva ce nu a mai văzut „pământul“. Copacii sunt trişti, pentru că le-au pierit frunzele. Soarele palid printre ramurile nemişcate mai luminează încă.

Ploaia pălmuieşte parcă cu fiecare picătură tulpina copacilor, vântul ridică frunzele ude de la pământ.

Răcorea serii se lasă încet, iar noaptea îşi aşterne perdeaua peste pământul mohorât.

Barbu Lidia, cls. a V-a A

                                                         Tomna                

A venit toamna.

Cu mantia ei argintie învăluie marile păduri, iar podoabele ei, frunzele arămii, cad pe pământul umed asemeni unor lacrimi de rouă.

Păsările călătoare îşi încep migrarea. Noapte codrul vâjâie şi vântul rece bate pe câmpi, un văl de ceaţă se aşterne.

Soarele duios nu mai încălzeşte ca altădată, iar natura se pregăteşte de iarna care vine în curând.

Buga David, cls. a V-a A

Vara şi toamna

Vine vara bine-mi pare,

Toţi copiii ies la soare,

Ne jucăm şi ne distrăm,

Şi în Bistra ne scăldăm.

Vine toamna friguroasă,

Toţi copiii intră-n casă

Şi se-apucă de-nvăţat,

Căci cu joaca au terminat.

Mîţu Raul, Mălăescu Armand,

cls. a VII-a A

Ghicitoare

Te învaţă să citeşti

Şi cu drag să povesteşti,

Literele să le scri,

Ia ghiceşte cine-o fi?

Învăţătoarea

Buşu Dayana, cls. a VII-a A

Căţeluşul meu

Am un câine mic, mic, mic,

Este mic dar şi voinic,

Îl sărut pe mititel

Şi-l alint în fel de fel.

Mama lui e supărată,

Că în seamă nu-i băgată,

Dar şi ea este iubită

Şi la fel de ocrotită.

Când din somn eu mă trezesc

Numai la ei mă gândesc,

Înainte să plec la drum

Eu le dau micul dejun.

Mîţu Raul, Mălăescu Armand

 cls. a VII-a A

Primăvara

Primăvara a sosit,

Pomii au înflorit,

Soarele a răsărit,

Copacii înmuguresc

Şi florile înfloresc,

Cerul e albastru,

Iarna a trecut,

Păsările cântă

Şi primăvara a sosit.

Mîţu Raul, Mălăescu Armand,

 cls. a VII-a A

Fluturaşul

Un fluturaş ce zboară

Se plimbă pe câmpii

Şi-n joaca lui frumoasă

Săracul se lovi.

O aripă şi-a frânt

Şi cu un ultim gând

Iertare şi-a cerut

De la Dumnezeu Prea Sfânt.

Simion Diana Simina,

cls. a VII-a A

Imaginea mamei

Mama mea e ca o floare,

Este o rază de soare,

Faţa ei zâmbitoare

La mine se uită oare?

Da.

E mama,

Mă iubeşte

Şi de-aceea mă priveşte.

Petraş Denisa,

 cls. a VI-a A

A venit vacanţa

Vacanţa a sosit,

Cărţile le-am părăsit,

Toată ziua ne jucăm,

De soare ne bucurăm,

Căci va veni un an mai greu,

Cls. a VI-a o să-ncepem,

Acum noi ne recreem.

Boldea Petronela,

cls. a VI-a A

Legenda Irisului

A fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti, o împărăteasă putred de bogată care avea două fete frumoase ca două flori, cu părul blond ca razele soarelui, deştepte, că doar aveau profesori cu cinste în lume.

Erau tot timpul fericite, cu zâmbetul pe buze şi nu ştiam cum să mai facă să-i vadă pe toţi, dar ele aveau şi o mică slăbiciune, frica de furtuni.

Într-o zi au plecat împreună, Luisa şi Iris la o plimbare, mai bine zis la un picnic în pădure, dar nu erau singure, erau cu prinţul Iustinian, prinţul pentru care se certau.

Erau în pădure când prinţul îi spuse Luizei că o va lua de soţie.

-Nu este corect, glăsui Iris, iniţiala numelui meu coincide cu al numelui tău…

-Mie îmi plac fetele spontane ca Luiza.

În momentul următor începu furtuna, o furtună înfricoşătoare, fulgera, tuna.

Iris a fugit speriată spre negură afundându-se în pădure. În acel moment Iris a alunecat şi a dispărut.

Când soarele a reapărut alungând furtuna a transformat lacrimile Luizei ce căzură pentru Iris în rouă, roua era pe locul unde dispăruse Iris şi în acel loc a apărut o floare.

Luiza a botezat-o Iris, după numele prietenei sale

Astăzi această floare uimeşte prin frumuseţea ei, frumuseţe ce a primit-o de la fata dispărută în pădure.

Băilă Diana, cls. a VII-a A

???

Este o casă mare, rotundă şi verde,

Înăuntru cu pereţi roşii

În care trăiesc zeci de locuitori negrii.

Pepenele

Băilă Diana, cls. a VII-a A

Pădurea de argint

Intrând în pădurea deasă am rămas fără cuvinte, aici totul pare să fie dintr-o lume de basm.

În crâng razele soarelui mângâie frunzele copacilor arginti care adăpostesc în scorburile lor mici mii de solişti cu voci de aur. Iarba transfigurată de bobiţe de rouă argintie pare a fi o mare lucitoare în care soarele îşi oglindeşte razele.

Uimită înaintez în această pădure de vis şi deodată, în faţa mea apare ca din pământ un stejar cu totul şi cu totul de argint, semănând cu un pom de argint, împodobit de mâini maiestre. La poalele stejarului susura cristalin un izvor cu apă lină, în luciul căreia se oglindea cerul albastru, brăzdat de stoluri mii. Apropiindu-mă încet, devin părtaşă la ceva de nedescris, o întreagă orchestră de păsări măiestre dau concert în faţa stejarului de argint.

La urechea mea se aude dulce şi suav un „cu-cu“ care părea să-mi cânte numai mie.

Mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama că este ceasul, vizita mea în pădurea de argint se terminase.

Geneanţu Florina, cls. a VII-a A

Fluturele din camera mea

Este o zi frumoasă de primăvară. Soarele străluceşte şi toate creaturile din natură au prins viaţă. Razele soarelui încălzesc cu multă dragoste pământul.

Eu, stând în cameră privesc cu atenţie toate mişcările făcute în natură. Este minunat să văd păsările vorbind între ele şi pomii înfloriţi.

Dintr-o dată zăresc în camera mea un fluture sclipitor de culoare aurie stând pe floarea culeasă de mama. Era un fluture gingaş.

Mi-am zis că este un semn de bucurie al revederii primăverii. Voiam să-l păstrez dar mi-a fost milă de el, zborul lui era diferit. Am fost foarte impresionată de frumuseţea fluturaşului încât i-am făcut portretul.

Privind cu atenţie mişcările fluturaşului m-am dus să o chem pe mama, iar când m-am întors fluturaşul zburase.

Mi-a lăsat ca amintire parfumul lui de aripioare, în mintea mea a rămas imaginea lui împreună cu primăvara adorată.

Cerbulescu Ribana, Avram Roxana,

cls. a VII-a A

Mama mea

Mama mea scumpă şi dragă

Care mă iubeşte şi mă ocroteşte

Zi şi noapte mă veghează,

Eşti steaua mea norocoasă,

Eşti ca luna de frumoasă,

Te admir ca pe o flore deschisă şi parfumată,

Te iubesc precum căprioara îşi iubeşte iedul,

Tot timpul te voi iubi,

Te voi respecta mereu,

Vei fi veşnic în sufletul meu.

Stan Nicoleta Evelina, cls. a VI-a A

Vacanţa mare

Azi cărţile am predat,

Orele s-au terminat,

Dar la şcoală tot venim,

Căci de nu absenţe primim…

Pentru că vara a venit

Şi vacanţa a sosit,

Tot copilu-i fericit,

Dar când toamna vine

Mă întristează şi pe mine,

Pentru că începe şcoala,

Cel mai bine-i vara,

E vacanţa mare,

Noi ne bucurăm de soare

Şi de libertate,

Căci nu mai avem teme la mate,

Nici la geografie,

Nici biologie,

Am uitat de toate,

Distracţie cât se poate.

Gherescu Ramona, cls. a VI-a A

Vara

Mirosul florilor înflorite, căldura soarelui de pe cer, gâzele şi fluturii care zboară în văzduh ne anunţă că a sosit anotimpul meu preferat, vara.

Toţi copii se bucură că a venit vacanţa. Vacanţa mare. Nu este acea comedie de la televizor, este chiar vacanţa, vacanţa în care copiii se joacă liberi, nu mai învaţă zi de zi, au teme dar nu atât de multe ca până acum când erau la şcoală. Copiii au teme ca în fiecare vacanţă ca să nu uite ce au învăţat în acel an şcolar, dar cu toate astea majoritatea dintre noi copiii ne facem timp şi pentru ele, apoi ne putem juca în voie.

Ne putem juca în iarba verde şi plină de rouă câteodată.

Vara ne aduce multe bucurii: copacii încep să dea roade, fructele cele mai plăcute nouă, copiilor s-au copt. Vara este cel mai frumos şi plăcut anotimp.

Gherescu Ramona, cls. a VI-a A

Cartea fermecată

Ionel e un băieţel de 8 ani. Provine dintr-o familie nu foarte bogată. Este un băieţel cuminte şi conştiincios. Îi plăcea foarte mult şcoala, iar cărţiile erau modul lui de a se simţi liber.

Într-o zi întorcându-se de la şcoală cu un morman de cărţi în braţe i s-a făcut rău şi a căzut la pământ.

După câteva ore a trecut pe acolo vărul său. S-a speriat şi a anunţat-o pe mama lui Ionel. L-au dus la spital. Când colegii lui au aflat vestea au cumpărat un volum de romane istorice.

Au mers la spital cu volumul dar adevărata surpriză era o sumă de bani strecuraţi în volum.

Aşa şi-a dat seama Ionel că nu trebuie să judeci o carte după copertă.

Ilin Ana-Maria, cls. a VI-a C

Găsiţi floricelele şi plantele din cuvintele:

Lin, îmbujorat, roşiatică, Crina, liliachiu, Socrate

Jurma Cristina, cls. a VII-a B

Vacanţa

Vacanţa a venit,

Soarele a răsărit,

Florile au înflorit

Şi pădurea a-nverzit.

Băilă Diana,

 cls. a VII-a A

Mama

Mama mea e cea mai bună,

Ea seamănă cu o lună,

Sclipeşte zi şi noapte,

Pentru ea,

Inima mea,

Bate.

Petraş Denisa, cls. a VI-a A

Bea

Bea e colega mea,

Este prietena ce vrea

Să ne ajutăm mereu

Şi la bine, şi la rău

Şi mi-e soră cum vreau eu.

Oniţoiu Andrada,

cls. a VI-a A

???

Cine vine cu

steluţe,

Din văzduh

şi din câmpii

Şi cu frig

şi haină albă?

Iarna

Hoban Daiana,

 cls. a VII-a A

Pe câmpia năzbâtilor şi a durerii

Într-o zi frumoasă de mai, am plecat cu toată familia la picnic, pe câmpie. Acolo am făcut grătare, iar după aceea ne-am jucat volei, fotbal şi rugby.

Cum eram desculţă, am alunecat pe iarbă, am căzut şi am călcat într-o viespe.

Imediat am început să plâng. Mama a zis:

-Nu plânge!

-Dar ...mamă?

-Stai pe pătură şi o să fie bine.

Atunci mama a luat ceva rece şi mi-a pus la picior ca să nu mi se umfle.

Păţania a fost foarte urâtă şi dureroasă.

Kocis Laura, cls. a VI-a C

Clasa mea

Vacanţa s-a sfârşit. Venise şi timpul şcolii după acele trei lungi, dar foarte plăcute luni de vacanţă. Am revăzut-o în acea zi pe doamna dirigintă, Popesu Ana-Cristina de care mi-a fost foarte dor. În afară de ea mi-am revăzut colegii.

Când am intrat în clasă am constatat că totul era la fel, parcă vacanţa nu ar fi existat niciodată. Clasa înfăţişa aceiaş veselie pe care o avea ca în prima zi în care am descoperit-o.

Băncile erau aranjate frumos, tablourile eru şterse de praf, având un aspect plăcut, tabla părea că ne aşteaptă cuprinsă de dorul nostru, cât timp am abandonat-o în vacanţă.

Mi-am ales un nou coleg de bancă, foarte de treabă, deoarece ne înţelegem super bine. Colegii sunt aceiaşi dar parcă s-au mai cuminţit şi ei puţin, probabil s-au maturizat. Săptămânile au trecut şi noi am devenit tot mai uniţi pe zi ce trece şi de aici am început să ne înţelegem tot mai bine, în loc să glumim unii pe seama altora, acum ne ajutăm şi ne distrăm cu toţii împreună. Şi aceia care nu se comportau frumos au învăţat să facă parte dintr-un grup, lăsând la o parte răutăţile, ajungând să fie respectaţi de restul colegilor.

Cu toţii am crescut, ne-am maturizat şi am învăţat să facem parte dintr-un colectiv unit care nu exista în totalitate cu ani în urmă, iar care acum începe să fie apreciat de toată lumea.

Preda Cristina, cls. a VI-a A

Început de şcoală

Mare, mic, de eşti pitic

Nu-i nimic,

La vârsta normală

Eşti din nou la şcoală.

Lângă mulţi copii,

Ce-i vezi zi de zi,

Cad frunze ruginii

Pe alei şi câmpii.

Toţi elevii merg la şcoală,

Căci e toamnă iară

Şi miroase a cerneală,

A hârtie şi oboseală.

Preda Gabriela Dagmar,

 cls. a VII-a

Jocul animalelor

Raţa face mac-mac

Şi găina cot-codac,

Vaca face muuu

Şi câinele uuu,

Bufniţa cântă huhu

Şi cucul, cu-cu.

Vigh Laura,

cls. a VI-a A

Umor

Prof.:  De ce nu ţi-ai scris tema de vacanţă elevule X?

Elevul:  Mi-am scris-o domnule profesor dar când să plec de la bunici mi-au furat câinii caietul, căci s-a uns din greşeală şi au mâncat-o.

Caranda Nicolas, cls. a VII-a B

Ploaia

Pe-o câmpie verde

Şi pe-un lan uitat,

Plouă, plouă, plouă,

Tot mai ciudat.

Şi se-ntinde ploaia

Pe un loc adânc

Şi îndată

Se formează o apă.

Schipor Rebeca, cls. a VI-a A

Joc

Eu mă uitam la lumină

Şi Rebeca mi-a lipit o bulină,

Eu am văzut un brad

Şi am început să cad,

Eu am văzut un nor

Şi mama se uita la izvor,

Alina a tăiat un copac, pin

Şi s-a făcut lin,

Tu te dai mare

Şi tare.

Spulber Mariana,

 cls. a VI-a A

Clasa mea

Clasa mea e ultimul cuvânt pe care nu poţi să-l uiţi vreodată.

Clasa începe cu „c“ de la colegi şi se termină cu „a“ de la amintire.

Jumătate din timpul meu zilnic îl petrec în clasă. Noi, colegii, suntem şapte stele şi treisprezece inimioare.

Clasa noastră e ca un castel printre nori. Băncile sunt asemenea norilor, scaunele sunt asemenea stelelor, tablourile cu scriitori de la care putem învăţa să le urmăm exemplul, flori verzi mirositoare, panourile unde sunt expuse creaţiile noastre, mugurşi ce aleargă spre lumină.

Totul este frumos, şi clasa, şi colegii. La concursuri sau olimpiade când mergem împreună luăm punctaj mare, iar profesorii, cărţi ale cunoaşterii şi părinţii sunt mândri de noi.

Anii trec, clasa se duce, dar amintirea rămâne.

Schipor Rebeca şi Haba Beatrice, cls. a VI-a A

Ghicitoare:

Cine sunt izvoare în cer?

(Norii)               

Mustaţă

Darius,

cls. VI A

Copilărie

Copilăria este cel mai frumos lucru din viaţa unui om. Multe jocuri, năzbâtii...Copilăria mea este un basm, o poveste care aş vrea să nu se termine niciodată. Îmi amintesc câte năzdrăvănii am făcut câd eram mică pe la patru, cinci ani când toată lumea era a mea.

Amintirile din copilărie nu le poţi uita niciodată, ele trăiesc mereu în cugetul tău.

Copilăria este un diamant pe care trebuie să-l preţuieşti, pentu că atunci când deja ai trecut peste ea şi nu ţi-ai îndeplinit visele să nu regreţi după dorul vârstei inocente a veşnicelor bucurii.

Iubesc anii copilăriei mele şi îi voi păstra mereu cu sfinţenie în sufletul meu.

Haba Beatrice, cls. a VI-a A

Bibliotecarul

Într-o bibliotecă pustie şi veche unde se aflau peste zece mii de cărţi cu poveşti, basme, legende, hărţi etc. Trăia un om.

Acest om şi-a închinat toată viaţa citirii cărţilor. Plăcerea lui era lumea mirifică a lecturii. Nu exista zi în care să nu fi citit câte una, două cărţi de cel puţin 100-150 de pagini.

Întreaga viaţă a trecut pe lângă el în acea bibliotecă veche. Vă daţi seama cât de veche era biblioteca dacă bătrânul avea peste şaptezeci de ani, iar ea era construită cu douăzeci de ani înainte să se nască el?Viaţa lui era plăcerea de citi. Dacă avea cărţi să citească uita de tot ce este în jur dedicându-se studiului. Nu avea nevoie nici de hrană, se hrănea spiritual şi pentru el era de ajuns.

Bătrâneţea a intrat în viaţa lui cu probleme, îl abandonase vederea ochilor. Nemaiputând să citească îşi amintea de vremurile acum apuse şi sufletul îl purta în lumea cărţilor ce le cunoştea, ce trăiau în cugetul său.

Timpul curgea şi el devenea una cu cărţile sale, părea un tablou, un om ce avea trupul şi sufletul alcătuit din cărţi.

Preda Cristina, cls. a VI-a A

Regina culorilor

Zorii zilei se revărsau deasupra naturii trezind-o la viaţă, dându-i putere şi strălucire. Printre norii pufoşi şi jucăuşi îşi făcu loc falnicul mac roşu şi însângerat care absorbea mantaua de cristale ce învăluia natura dându-i strălucire.

M-am aşezat pe băncuţa de brad, de lângă nuc, din mijlocul grădinii. Acolo am început să privesc la tot ce mă înconjura. Priveam la cer şi soarele-mi zâmbea, priveam în jur la frumoasa lume a culorilor. Degetele copacilor purtau inele aurii formate din frunzele uscate de razele nemilosului astru al zilei. Copacii tânjeau după podoabele lor de odinioară care odată cu sosirea toamnei au dispărut, iar frunzele tânjeau după frumuseţea ce le îmbogăţea chipul.

Toamna îşi îmbrăca natura în straie de sărbătoare, dând naştere la o atmosferă frumos colorată.

Jocul de lumini şi umbre al neobositului soare îşi răsfaţă pletele aurii peste chipul minunatelor frunze care se întreceau prin culorile neobijnuite.

Steluţe aurii cad pe obrazul ars de soare al gingaşelor şi firavelor frunze şi le spală cu bobiţe rouă, presărându-le în suflet tristeţe şi durere.

Stăteam pe băncuţa de lemn, iar vântul neobosit bătea cu putere şi frunzele erau zmulse de adierea lui şi cădeau pe pământ una câte una. Cu fiecare frunză ce se dezlipea de crengile copacilor şi era dusă în văzduh, cu atât natura rămânea mai tristă şi mai solitară, dar în fiecare an „regina culorilor“ va veni din nou şi va reda bucuria şi frumuseţea naturii.

Popescu Ana Maria, cls. a VII-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Joc

Şi a venit iar.

Eu citesc iar tu te joci.

Unde mergi?

Unde de apă lină mă fericesc.

Of, mă doare.

Are un of la inimă.

Ce valore morfologică au cuvintele subliniate?

Olaru Ionuţ, cls. a VI-a,

Grup Şcolar Industrial

Toamna, paradă a culorii

De dimineaţă mă trezesc, arunc un ochi pe geam, iar apoi ies afară. Un miros îmbătător al frunzelor uscate îmi dă de ştire că toamna a venit în grădina mea. Un tablou mirific îmi încântă privirea: frunzele ruginii împreună cu iarba îngălbenită îmi transformă ochii într-un lac care se va revărsa pe obrazul îmbujorat, iar păsările care îşi iau rămas bun îmi umple sufletul de nostalgie.

În atmosferă pluteşte un vânt nărăvaş care plânge şi îşi petrece prietenele înaripate cu vederea, dar care îşi suflă pletele încercând să uite clipele de bucurie alături de prietenele lui.

Acum gardienii cerului sunt norii care un moment lasă razele aurii ale soarelui să spargă zidul de întuneric ce ne uneşte inimile. Acum nu-mi pot da seama cum s-a putut întâmpla, că ieri era vară şi azi a venit toamna.

Merg un pic, aud râul cum se zbate şi e neliniştit, văd o veveriţă grăbită şi îngrijorată că după colorata toamnă va veni năpraznica iarnă. Mă aplec, iau o nucă şi i-o dau, cu un chiţăit duios îmi mulţumeşte.

Strugurii sunt mari şi delicioşi, dar cu teamă îşi aşteaptă rândul la cules.

Toate anotimpurile sunt frumoase, dar pentru mine toamna vine mereu încărcată de bunătăţi şi îşi aşterne rochia multicoloră peste grădini, îmbucurând oamenii, dar şi copiii. Totodată prin puterea ei nemărginită colorează cu galben, marou şi ruginiu câmpiile, iarba, frunzele şi toată atmosfera.

Vărgatu Alina, cls. a VII-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Aurul toamnei

A sosit toamna. Frunsele s-au aurit pe ramurile copacilor. Vântul le clatină uşor şi ele cad într-o ploaie lină.

Frunzele căzute la pământ formează un covor multicolor, atunci când păşeşti pe el ai impresia că păşeşti pe un covor roşu care serbează şi deshide uşile toamnei.

Soarele pare a fi obosit a mai încălzi, ascunzându-se după vârfurile munţilor îmbrăcaţi cu argint, abia văzându-se după negura deasă.

A mai rămas numai argintul pe ape, iar aurul din văzduh s-a topit.

Ploaia parcă stă să înceapă, te uiţi pe geam şi vezi un dans nebun al frunzelor.

După ce se opreşte ploaia simţi un miros răcoritor, iar blânda batere de vânt ascunzându-se printre sălcii.

Păsările pornesc spre sudul încălzit însă cele străine şi trecătoare, venite mai dinspre nord dorm în cuiburile părăsite de alte călătoare mai grăbite.

Nucii îşi îndoaie crengile din cauza viforniţei, iar norii suri îşi poartă plumbul.

Nu trebuie să uităm însă că toamna ne oferă cele mai gustoase fructe, prin urmare putem spune că „Toamna mândră harnică şi de bunuri darnică“ s-a întors, răsfoind cu iuţeală filele ceaslovului naturii.

Lazăr Raluca, cls. a VII-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Cărţile au suflet

Cărţile sunt o comoară a touturor oamenilor. Ele ne ajută să ne dezvoltăm vocabularul şi ne dăruiesc cunoştinţele pe care le ţin ascunse în coperţi doar atunci când sunt citite.

Bunicul obişnuia să îmi spună toate acestea când eram mic iar asta m-a determinat să citesc. El îmi spunea că, atunci când sunt citite cărţiile se însufleţesc şi sunt foarte fericite să dăruiască din cunoştinţele lor, iar când nu sunt citite se întristează foarte tare.

Cititul ar trebui să încânte pe toată lumea, pentru că este unul din cele mai frumoase lucruri din lume.

Bunicului meu îi plăcea foarte mult să citească şi de aceea cred că am moştenit şi eu acest lucru.

Sper că fiecare copil din lume a avut ocazia să citească măcar o singură carte.

Eu voi continua întotdeauna să cred ce a spus repetat bunicul meu şi anume: „Cărţile au suflet“

Olaru Ionuţ, cls. a VI-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Zâna Toamna

Pe cărarea frunzelor îngălbenite ţesute ca un covor, a treia fiică a bătrânului an, toamna, şi-a făcut apariţia.

Zâna, cu rochia lungă maroniu-gălbui, cu părul lăsat pe spate, nostalgică şi melancolică se apropie cu paşi repezi de ţinutul nostru şi făcând un semn cu bagheta ei magică a dezbrăcat copacii de frunze iar cerul pare să fie de plumb din cauza norilor adunaţi pe el şi plimbaţi de vântul care suflă cu putere.

Rece şi friguroasă, parcă îndeamnă păsărelele să-şi abanoneze cuiburile lor de humă şi să plece în ţările calde. Pe cerul cenuşiu păsările zboară în salturi, salturi.

Zâna Toamna a adus cu ea bogăţii.

Gospodarii harnici sunt nerăbdători să culeagă recoltele din livezi şi ogoare.

Toamna este anotimpul în care clinchetul clopoţelului ne trezeşte din nostalgie anunţând începerea noului an şcolar după o vacanţă lungă.

Toate aceste lucruri minunate sunt aduse de către Zâna Toamna an de an fiind din ce în ce mai bogată şi mult-aşteptată.

Călău Maria, cls. a VI-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Suflet de carte

Începând încă din clasa I, cărţile au un rol important în viaţa noastră. Citind paginină după pagină simţi că eşti cuprins de starea personajelor şi astfel intri în tărâmul cărţilor.

În acest tărâm minunat facem cunoştinţă cu fiecare personaj în parte şi numai atunci înţelegem că orice carte are suflet şi simţi că  dacă rupi o pagină aceasta plânge.

Cartea aleasă şi citită de noi trebuie să ne fie ca un prieten cu care să stai de vorbă, să judeci, să discuţi cu el. Numai astfel cititul ne poate fi de folositor.

Cărţile rămân personajele principale ale universului nostru cultural şi formează o bază trainică a culturii noastre, fiind un izvor de cunoştinţe, citind ne îmbogăţim vocabularul, exprimarea ne este mai uşoară, mai cursivă. Cartea ne este un prieten credincios şi de nădejde.

Fiind o comoară fără preţ, se adevereşte proverbul: „Cine are carte, are parte!“

Călău Maria, cls. a VI-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Farmecul şi importanţa cărţii

Când eram mică am avut cărţi de colorat, dar niciuna nu a fost atât de iubită ca abecedarul, prima carte care mi-a deschis orizonturi noi. Atunci am înţeles cum de semnele mici şi negre de pe foile unei cărţi au atât de multă valoare.

Am început încet, încet să citesc şi fiecare carte terminată a fost o bucurie şi o împlinire. Am aflat poveşti cu zâne şi balauri, poezii pline de sensibilitate, mai târziu am citit despre istorie, aventuri şi întâmplări reale.

Oricare carte nouă este un mister care aşteaptă să fie descoperit. Şi atunci grăbit şi nerăbdător intri pe nesimţite în atmosfera acelei cărţi şi trăieşti la maxim întâmplările de acolo. Tot ce are omul de valoare este redat în cărţi, cultura neamului, spiritualitatea lui şi mai ales drumul către cunoaştere. Cărţile nu mor niciodată.

Preda Gabriela Dagmar, cls. a VII-a B

Frumuseţea toamnei

Iată că a sosit toamna. Soarele iubit de oameni începe să se ascundă pe sub nori. Rândunelele îşi părăsesc cuiburile, alungate de zilele răcoroase.

Dar toamna este şi un anotimp minunat. Frunzele veştede, în diferite culori argintii, galbene, maronii, culori îmbinate, cad din copaci ca şi cum ar dansa.

Pădurea este plină de ghinde, alune, castane. Oamenii îşi adună recolta şi o depozitează în hambare pentru iarnă. Se fac murături, dulceţuri, must de struguri. Ziua începe să scadă, noaptea creşte. Câteodată omul devine trist şi cade pe gânduri. Atunci când această melancolie ne apasă, ieşim afară în grădinile şi parcurile pline de frunze.

Aceasta este frumuseţea toamnei.

Pădeanu Georgiana, cls. a V-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Carla şi steaua ei norocoasă

Era odată o fată pe care o chema Carla. Era înaltă, deşteaptă, frumoasă şi gata oricând de a învăţa lucruri noi. Avea o pasiune pentru stele . Dar de asemenea îi placea foarte mult să viseze! În fiecare seară visa altceva...

Într-o noapte avu un vis special... diferit de celelalte de până acum..! Unul care părea foarte real! A visat că este pe o altă galaxie, unde erau multe lumini puternice şi care nu puteau fi văzute decât de cineva care îşi dorea cu adevarat să le vadă. Carla era dornică să le vadă.

-Este cineva aici? întrebă ea.     

-Tu cine eşti fată dragă? se auzi o şoaptă...

-Eu sunt Carla! Poţi te rog să te araţi?Să văd cine eşti.

-Tu nu mă poţi vedea. Pot fi văzută doar de cei care îşi doresc asta cu adevarat!

-Dar îmi doresc asta foarte.

-Şi cea cu care vorbi se arată…!

-Salut, eu sunt o stea norocoasă. Îmi pare bine să te cunosc, dragă Carla.

-Şi mie de asemenea. Îmi poţi spune ce înseamnă o stea norocoasă?

-Fiecare pământean are o stea norocoasă, chiar si eu am avut una, în trecut, dar acum am devenit eu una.

-Mama mereu îmi spune, atunci când am noroc la ceva, că acolo sus... undeva, am o stea care mă ajută mereu. Asta înseamnă să ai noroc, nu?

-Da. Şi eu am fost sortită să fiu steaua ta norocoasă, să te ajut mereu şi la bine şi la greu. Acum a venit momentul să mă cunoşti, de aceea ai acest vis, mult mai aparte decât celelalte!

-Îmi plac stelele, îmi plac visele. Prin vise îţi poti imagina totul. Nu ştiam că am o stea a mea! Dar faptul că am una, mă face să mă simt privilegiată!

Şi aşa Carla se împrieteni cu steaua ei cea norocoasă!

-Ai vrea să le cunoşti pe celelalte stele?

-Da, mi-ar face plăcere!

Merseră... steaua îi arată ceea ce îi promisese  Carlei.

Ea deveni foarte entuziasmată şi se simţi specială, cu o stea a ei; şi cu un vis care părea mai mult decât real! Visa toată noaptea.

-Acum, draga mea trebuie să te las. Pentru că a venit dimnineaţa şi tu trebuie să mergi la şcoală.

-Nu,nu vreau să plec. Vreau să mai rămân aici cu tine şi cu celelalte stele. Este foarte plăcut să vorbesc cu tine!

-Si mie îmi place, dar îţi promit că mâine seară vom vorbi din nou, şi vei avea parte de o alta aventură splendidă.

-Bine, dacă îmi promiţi te cred. Dar să şti că acest vis a fost şi va rămâne cel mai frumos vis din câte am avut!

-Ştiu draga mea, şi asta mă bucură enorm, să te văd fericită! Cu bine Carla.

-Te las cu bine, steaua mea!

Dimineaţa când se trezi era nerabdătoare să îi povestească şi mamei ei ceea ce visase. Şi când visa era fascinată. Mama ei o privea atentă şi farmecul poveştii o prinse şi pe ea. Era uimitor acest vis pentru Carla! Când ajunse la şcoală le povesti şi prietenelor. Şi ele au fost prinse în vraja poveştii!

-Aştept cu nerăbdare noaptea aceasta! spuse ea.

-Şi noi ca să ne mai povesteşti! spuse o colegă.

Seara veni, Carla se bagă nerăbdătoare în pat, emoţionată şi fericită. O aşteptă o noapte şi un vis de poveste, plină de realitate. Avu parte de aventuri excelente o săptămână întreagă!

Ce fericire pe Carla când seara venea! Şi steaua a rămas pentru totdeauna steaua ei norocoasă, nu a părăsit-o niciodată... Avea succes în toate!!!

Jurma Cristina, cls. a VII-a B

Cartea, prietena mea

Primele mele cărţi au fost cărţile de colorat. Aveau coperţile viu-colorate şi abia aşteptam să le deschid, pentru că fiecare pagină era o surpriză nouă.

Mai târziu am învăţat să citesc şi atunci cartea mi-a dezvăluit o altă faţă a ei. Am întâlnit cărţi de aventuri, istorie, geografie, poezie. Fiecare carte este un mister ce aşteaptă să fie descoperit.

Din paginile cărţii am aflat ce strămoşi am avut, unde este poziţionată ţara noastră pe glob, am învăţat să socotesc, să mă port frumos şi mai ales am învăţat că toate cărţile au valoare.

Cine citeşte o carte este mai bogat sufleteşte, cunoaşte foarte multe lucruri care îl ajută în viaţă.

Preda Sebastian, cls. a V-a A

Pădurea de argint

Era o zi frumoasă de primăvară în care dis de dimineaţă zăpada era topită, soarele strălucea şi ne privea pe toţi de acolo, de sus... „Iar despre Împăratul primăverii ce ne mai spui?“

Totuşi, un loc minunat în care nu pusesem niciodată piciorul, parcă mă chema, mă chema să îmi arate frumuseţea din spatele celor zece brazi.

M-am dus vrăjită parcă să văd ce este acolo, dar nu era nimic special, privirea însă observă un lucru extraordinar de frumos, toţi copacii erau înfloriţi, toate păsările mă priveau mirate şi ele parcă de mirarea mea.

Iepuraşii albi săreau de colo-colo, nu ştiu sigur, dar parcă am văzut şi o vulpe argintie. Foarte multe animale şi păsări erau albe, la fel şi florile copacilor.

Această pădure minunată parcă m-a condus spre un lac care în ciuda tuturor celorlalte lucruri înflorite, revenite la viaţă, era îngheţat.

Mirată, am întrebat copacii, care mi-au răspuns cu drag, zicându-mi că acest lac nu a fost dezgheţat niciodată, că este numit lacul de argint şi din această cauză şi pădurea se numeşte „Pădurea de argint“.

Trecând de lac, am ajuns la ieşire, era identică cu intrarea, totul ajungea în acelaşi punct.

Nu ştiu de ce, dar această minunată lume mi s-a părut a  fi un vis, un vis atât de magic, cred că am evadat din real păşind pentru o clipă în lumea magiei.

Băilă Diana, cls. a VII-a A

Oraşul meu

(Cântec hip-hap)

Şi nimic nu s-a schimbat,

Totul e la fel...

Copiii te întâmpină când intri în orice cartier,

La fiecare stradă, la fiecare bloc,

Nu e sărbătoare dar e marfă rău de tot.

Refren:

Pot să plec, pot să stau, pot să fac ce vreau

Şi dacă plec tot cu mine îl iau,

Poate şti, poate nu, dar îţi spun mereu

Oţelu Roşu a fost şi va rămâne oraşul meu.

Deschide-ţi mintea puţin

Şi lasă-mă să intervin.

Sunt aici să-ţi reamintesc

Despre oraşul pe care îl iubesc,

Cu copii care se bucură zi de zi pe afară,

Cu cola în mână şi tricoul pe umăr

Şi nimic nu s-a schimbat,

Acesta e oraşul în care m-am născut şi am crecut,

Oţelu mă face să iau viaţa de la început

Prietenii îmi sunt fraţi

Totul se repetă, totul e la fel,

Dar în sufletul meu e mereu el, orşul meu.

Refren:

Pot să plec, pot să stau, pot să fac ce vreau

Şi dacă plec tot cu mine îl iau,

Poate şti, poate nu, dar îţi spun mereu

Voi veţi fi mereu în sufletul meu.

Şi să înţelegi pe unde mergi,

Pune drept, stângul după el

Şi îţi cer să nu mă întrerupi când îţi vorbesc de cartier,

În trening şi adidaşi moda asta încă ţine

Un copil se joacă, altul mănâncă îngheţată,

Pot să plec, pot să stau, pot să fac ce vreau,

Poate şti, poate nu, dar îţi spun mereu,

Voi veţi fi mereu în sufletul meu,

Voi şi oraşul meu.

Refren:

Pot să plec, pot să stau, pot să fac ce vreau

Şi dacă plec tot cu mine îl iau,

Poate şti, poate nu, dar îţi spun mereu

Oţelu Roşu a fost şi va rămâne oraşul meu.

Dulan Ioniţă, cls. a VI-a

Înţelepciunea

Cuvânt ascuns, aripă de înger,

Foc divin şi har ceresc,

E taina înţelepciunii,

Ce-nvăţ s-o iubesc,

S-o port în cuget, s-o preţuiesc,

Cât pe-acest pământ trăiesc.

Pascu Dalida,

Grup Şcolar Industrial, cls. a VI-a

Ploaia

Curg lacrimile norilor

Pe pământul înverzit,

Cerul a înnegrit.

Ploaia cântă-ncetişor.

Florile se oglindesc...

Vai ce vise înflorite!

Vai ce gânduri pierdute!

Oare la ce se gândesc?

Se gândesc la nopţile când furtuna...

Şi viscolul cel neînfricat...

Şi ce mai face luna, care noaptea, tot întruna

Ne lumina ca un mare împarat.

Ploaia s-a oprit.

Şi soarele repezit

S-a trezit!

Şi curcubeul colorat

A predominat cerul.

Preda Gabriela Dagmar,

 cls. a VII-a A

Mama

Mama,

Un cuvânt sfânt.

Va voi spune un cuvânt...

Care să o definească

Ca ea să mă iubească.

Un safir împodobit,

Fulg de nea obişnuit,

Doar ea străluceşte

Şi ea mă-nveseleşte.

O stea din cer,

foarte frumoasă

Casa lumineză-n noapte,

Inima oricui,

Dar nu a nimanui.

Preda Gabriela Dagmar,

cls. a VII-a A

Şcoala

Multă lume-mi spune,

Învaţă lucruri bune

Ca să reuşeşti în viaţă

Şcoala este o povaţă,

Este grea, este frumoasă

Şi ne-ndrumă paşii-n viaţă.

De la doamna învăţătoare

Până la doamna profesoară

Este doar o mică vară,

După vara călduroasă

A-nceput o nouă clasă

Noi colegi avem în şcoală,

Noi profesori ne-nconjoară.

Piess Helmut,

Gheorghescu Ionuţ

şi Carp Andreea Camelia, cls. a V-a B,

La şcoală

La şcoală înveţi tot alfabetul,

Din clasa întâi încetul cu încetul.

Să înveţi, să scrii e minunat,

Scrisori la prieteni să trimiţi

 când ai învăţat.

Să înveţi scăderi şi adunări,

Să calculezi apoi, ce uşor pare!

Pe planşe învăţăm să desenăm

Apoi cu acuarele le pictăm.

Cartea este un obiect aparte,

Te învaţă lucruri interesante

Profesorii predau în clasă,

Să înveţi să ajungi cineva în viaţă.

Silvăşan Florin, cls. a V-a B

Joc

(Adjectiv)---- apă de (substantiv)----- pentru suflet plin de (epitet)--- (verb)----- din pădurea (adjectiv)-----

Soluţia: rece, izvor, dor, curge, deasă

Călău Maria, cls. a VI-a,

Grup Şcolar Industrial

Cartea, izvor de înţelepciune

Cartea este cel mai frumos dar pentru toţi oamenii.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au însemnat gândurile, ideile, descoperirile, pentru ca ceilalţi să poată învăţa din experienţa lor.

Când deschizi o carte, întotdeauna afli ceva nou din experienţa de viaţă a autorului.

Pentru noi, copiii, este foarte important să citim cât mai multe cărţi de literatură, de ştiinţă, pentru a ne îmbogăţii cultura generală şi a ne exprima cât mai frumos. Toţi autorii au făcut cărţiile pentru ca noi să avem un limbaj frumos şi bogat.

Pentru mine cartea este un izvor de înţelepciune şi ea trebuie respectată.

Drăgan Alexandra Diana, cls. a V-a A

Ghicitoare:

Toată vara a cântat, / Iarna furnica l-a alungat.

(Greierul); Lohan Larisa, cls. a V-a, Gr. Şc. Ind.

Ghicitoare:

Are lungi urechi şi picioruşe, / Şi de frică mereu fuge. (Iepuraşul), Are ace şi nu ţese. (Ariciul),

Creţoiu Ionuţ, cls. V, Gr. Şc. Ind.

Cartea, prietena mea

Cartea este un prieten bun al omului. Când eşti trist ea te mângâie cu fascinantele ei cuvinte şi te linişteşte când eşti supărat. Bibliotecile sunt pline de cărţi minunate. La bibliotecă poţi găsi tot felul de cărţi cu poezii, romane, basme şi multe altele. Toate aşteaptă să fie luate acasă de copiii care au pasiunea de a citi.

Într-o zi am împrumutat o carte de la bibliotecă şi m-am dus acasă să o citesc. Am citit cinci capitole, apoi am pus-o pe un raft. Au trecut trei zile şi nu am atins cartea. Peste două săptămâni trebuia să înapoiez cartea la bibliotecă. În ziua următoare, când toţi erau plecaţi de acasă cartea mi-a şoptit:

- De ce nu mă citeşti?

- Cine e acolo? Am întrebat eu.

- Eu, cartea pe care ai luat-o de la bibliotecă, şoptise cartea.

- Poţi vorbi? am întrebat eu.

- Da! spuse cartea. Pot vorbi, dar numai ţie.

Cartea mai întrebase o dată.

- De ce nu mă citeşti?

- Pentru că …am uitat de tine. Iartă-mă!

- Te iert doar dacă mă citeşti până la sfârşit, spuse cartea.

- Am să citesc în fiecare zi, am spus eu.

Au trecut câteva zile de atunci şi mai aveam de citit doar câteva pagini. Am terminat-o duminică, iar ea mi-a spus:

- Te iert!

- Mulţumesc! Dar acum vom fi prieteni, mă bucurai eu.

Venise ziua când trebuia să returnez cartea. Am intrat în bibliotecă, doamna profesoară de limba română, Popescu Ana-Cristina, care se ocupă şi cu biblioteca şcolii a însemnat pe fişă că am returnat-o, a aşezat-o frumos pe un raft, apoi eu am plecat acasă cu gândul la prietena mea, cartea.

Micşescu Cristian şi Sauca Adrian,

 cls. a V-a B,

Profesoara de limba română

Cu toate că-i devreme

Părerea să mi-o spui,

Dar profesoara de română-i

Pe placul orişicui.

Ea este bună, tandră,

Ne-nvaţă să vorbim,

La virgulă şi punct

Să ştim să ne oprim.

În clasă ea când intră

Şi bună ziua zice,

Din glasul ei duios

Cântecul este dulce.

Piess Helmut,

 Gheorghescu Ionuţ

şi Carp Andreea Camelia,

 cls. a V-a B,

Tărâm de basm

Era o zi ploiasă. M-am plictisit şi nu ştiam ce să fac.

Am împrumutat o carte de la bibliotecă. Se numeşte Tărâm de basm. Pe copertă este un desen cu un balaur cu şapte capete, eram curios să o citesc.

Citind-o m-am lăsat cuprins de descrierile ciudate şi adjectivele folosite. Acţiunea s-a petrecut pe un tărâm de basm unde trăiau zmei cu şapte capete care se transformă în iazuri cu peşti. Era ceva ce în realitate nu se întâlneşte. Sfârşitul basmului a fost bun, binele a învins răul.

Cartea m-a purtat într-un tărâm de basm.

Fruja Lucian, cls. a V-a A

Despre cuvinte şi cărţi

 Există mulţi scriitori, autori care în scrierile sau citatele lor îşi manifestă dragostea faţă de cuvinte şi faţă de carte. Fară cărţi noi nu am exista iar imaginaţia noastră nu ar mai fi bogată şi plină de cunoştinţe. Fără cuvinte cărţile nu ar exista; şi prin urmare nici noi nu am putea să ne exprimăm sau să ne spunem părerea proprie

Cartea este ca o lada a Pandorei,care ascunde multe lucruri bune si importante.

Cuvintele...cu ajutorul lor poţi să creezi fraze, expresii, propoziţii, texte lirice, epice, cărţi...!

Sunt multe de spus despre cărţi şi cuvinte. Poţi descoperi multe lucruri care să te facă mai dornic să citeşti o carte nouă, mai dornic să îţi exprimi părerea despre cartea citită şi bineînţeles asta o faci cu ajutorul...cuvintelor!       

Jurma Cristina, cls.  a VII-a B

Ghicitoare:

Printre rafturi adunate,

Colorate şi aranjate,

Mici şi mari îţi spun ceva,

Comori de înţelepciune

În ele vei afla.

(cărţile)

prof. Adrian Popescu

Toamna

Este luna octombrie. Zilele încep să scadă tot mai mult, iar nopţile cresc.

În loc de zilele calde şi frumoase natura ne aduce nişte zile reci şi neguroase. Oamenii culeg recoltele lăsând câmpurile goale şi pustii. Păsările se pregătesc pentru drumul cel lung pe care vor trebui să-l parcurgă. Unele trebuie să fi plecat deja.

Pe câmpuri noaptea se aşează bruma ca o păturică subţire. Copacii încep să se scuture de frunzele galbene, roşii şi ruginii, formând un covor multicolor care foşneşte la fiecare atingere.

Natura îşi urmează cursul ei şi a anotimpurilor.

Olaru Ionuţ, cls. a VI-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Prima zi de clasa a V-a

S-a terminat vacanţa, iar eu şi ceilalţi colegi am început clasa a V-a..

Desigur, toţi cu mari emoţii, ne-am îndreptat spre şcoală cu ghiozdanele în spate. Afară ploua. Am intrat în clasă cu ceilalţi. Acolo ne aştepta doamna dirigintă care va fi şi profesoara noastră de franceză. Ne-am aşezat în bănci şi ne-am pus ghiozdanele pe spatele scaunelor. Doamna dirigintă s-a prezentat. O oră am stat de vorbă cu ea, iar apoi am plecat.

Prima zi de clasa a V-a nu am s-o uit niciodată, pentru că am început să ne cunoaştem cu doamna dirigintă.

Drăgan Alexandra Diana, cls. a V-a A

O lume fermecată

Cartea este o lume fermecată, cu litere vrăjite, o lume fermecată cu ilustraţii şi poveşti minunate.

Când o citeşti te pierzi în lumea cuvintelor vrăjite. Ele îţi vorbesc şi tu le pătrunzi misterul.

La biblioteca şcolii cărţile mă aşteaptă invitându-mă în palatul lor fermecat. Citind-o, cartea înfloreşte foarte frumos, în imagini ce se ascund la mine în suflet.

Am citit basme şi am trăit o lume fantastică, am citit cărţi cu aventuri şi mi-am înseninat copilăria, am citit poezii şi le-am înţeles taina.

Eu cred că „o lume fermecată“ nu poate fi decât lumea cărţii.

Jicu Alexandra, cls. a V-a A

Biblioteca şcolii

Biblioteca şcolii mele este foarte specială. În prima zi de clasa I am fost la bibliotecă şi am luat o carte care se numea Motanul încălţat. Când am deschis acasă acea carte părcă am intrat în lumea poveştilor, care este atât de frumoasă.

În trei zile am terminat-o şi am returnat-o profesoarei care era la bibliotecă şi care este acum profesoara mea de limba şi literatura română. Ea mi-a mulţumit frumos că am adus-o şi mi-a zâmbit duios.

Şi acum îmi amintesc cu drag prima mea vizită la bibliotecă, prima mea vizită în lumea misterioasă a cărţii.

De atunci am păşit mereu pragul bibliotecii pentru a citi cât mai multe lucruri noi.

Cu biblioteca şcolii noastre mă mândresc nespus de mult. La liceu, când o să plec din această şcoală, o să-mi amintesc de locul atât de drag al copilăriei mele, biblioteca.

Drăgan Alexandra Diana, cls. a V-a A

Lumea literelor vrăjite

Lumea literelor vrăjite este o carte plină de aventuri. Carte, folosit la singular e termenul cel mai potrivit pentru zecile de cărţi ce m-au fermecat prin îmbinările lor de litere ce se pierd în cuvinte şi îmi pătrund în suflet.

Lumea literelor e lumea scriitorilor şi mie îmi place să pătrund în lumea lor, să studiez această lume, această carte, pentru sufletul meu, îmbogăţindu-l de frumos.

Biblioteca şcolii este poarta spre lumea literelor vrăjite.

Pentru mine, lumea literelor vrăjite este o câmpie veşnic înflorită.

Jicu Petronela, cls a V-a A

Mugurii iernii

Lacrimi de nori,

Stele îngheţate

Dansează în văzduh,

Albe flori, iluzii,

Se topesc pierzându-se în vise,

Mugurii unui sfânt anotimp,

Se aştern peste toate.

prof. Adrian Popescu

Toamna

A venit toamna. Frunzele îşi primesc culorile potrivite: galben, marou, roşcat şi portocaliu.

Soarele dispare încetul cu încetul. Vântul bate tot mai tare. Ziua trece tot mai repede. Noaptea vine răcoroasă în timp ce stelele şi luna vor să ne dezvăluie misterul nopţii. Dimineaţa frigul te întâmpină la uşă în timp ce frunzele au făcut un covor al culorilor în faţa ei.

Copacii şi-au dat jos haina cea de vară, au îmbrăcat-o pe cea de toamnă şi acum vântul îi lasă şi fără aceasta. Parcă îi aud suspinând în timp ce crengile lor sunt purtate de vânt într-un dans sălbatic.

Păsărelele văzând spectacolul din natură au hotărât că a venit timpul să pornească spre ţările calde.

Pentru elevi a început şcoala.

Mie îmi place marele spectacol al toamnei.

Stanca Petronela, cls. a V-a A

Biblioteca şcolii

În prima zi de şcoală uşa mare din capătul coridorului s-a deschis. Rafturile mari, pline de cărţi îţi umpleau inima de fiori.

Doamna profesoară era atât de încântată văzând copilaşii ce doresc să pătrundă în lumea minunată a cărţii. Eram şi eu printre ei.

Cu ochii mari şi cu inima îngrozită mă uitam spre rafturile pline de cărţi.

După ceva timp am rugat-o pe doamna profesoară să-mi împrumute o carte cu poveşti. Ea s-a uitat la mine şi parcă a ghicit ce am nevoie. Mi-a împrumutat o carte cu basme pe care am citit-o de îndată ce am ajuns acasă.

A doua zi am mers la bibliotecă să returnez cartea. Doamna profesoară a fost surprinsă cât de repede am citit-o. Cu timiditate i-am povestit cât de mult m-a impresionat cartea.

Din ziua aceea am mers întotdeauna la bibliotecă.

Stanca Petronela, cls. a V-a A

Cum îmi imaginez eu cartea

Cartea este pentru mine o pădure ce înfloreşte mereu, este o floare veşnic înflorită, este o lume fermecată ce îi îndeamnă pe copii să o înţeleagă citind-o. Pentru copii, cartea este un izvor de înţelepciune.

Copiii citesc cel mai mult basme şi poveşti nemuritoare şi din această cauză cititul li se pare minunat, rupt din rai.

Cartea este un pom ce tot rodeşte. Ea este ca omul ce nu îmbătrâneşte. În carte, în fiecare zi descoperim ceva nou, poveşti, lucruri de care nu am mai auzit, după ea ne ghidăm în viaţă, după cum spune proverbul: „Cine nu are carte, nu are parte.“

Cartea este sufletul înţeleptului. Cartea o păstrez mereu vie în sufletul meu.

Cornean Claudiu, cls. a V-a A

Cartea, dar preţios

Cel mai preţios dar este o carte. Dacă vrei să ai parte de ceva trebuie să înveţi şi să citeşti din ce în ce mai multe cărţi.

Copiii silitori se cunosc după rezultatele la învăţătură, aşa şi o carte se cunoaşte, nu după copertă, ci după conţinutul ei. Prima mea carte ce am împrumutat-o de la biblioteca şcolii, într-o zi de toamnă a fost Degeţica. Subiectul ei m-a condus într-o lume nouă. De atunci împrumut mereu de la bibliotecă alte şi alte cărţi ce mă invită în lumea lor.

În viaţă nu poţi face nimic fără a învăţa. Este bine să citeşti cărţi, căci înveţi lucruri folositoare.

Copiilor le place să citească, pentru că descoperă un nou univers.

Cartea este un bun prieten, este cel mai preţios dar, izvor de înţelepciune.

Barbu Lidia, cls. a V-a A

Lumea minunată a copilăriei

Deschid cartea şi încep să citesc.

Mi se deschide în faţa ochilor o lume de vis. Parcă mă văd jucându-mă cu mingea sau în apa albastră a mării.

Am păşit în lumea cărţii. Acum sunt pe plajă.

Peste un moment plutesc cu barca pe apă. Navigând am ajuns la parcul de distracţii şi am încercat acolo jocuri noi.

Această lume a cărţii este magică, te duce unde îţi doreai sau unde nu ai mai fost niciodată.

Buga David, cls. a V-a A

În vizită la Muzeul de etnografie şi folclor

Este o zi frumoasă de toamnă. Totul este ruginiu. Păsările au plecat în ţările calde, şcoala deja începuse, totul era frumos.

Astăzi, doamna dirigintă, la ora de dirigenţie ne-a dat să facem o compunere referitoare la ce am văzut noi la Muzeul de etnografie şi folclor pe care l-am vizitat marţi.

Eu şi colegii mei am pornit încântaţi să vizităm muzeul. Ca însţitori le-am avut pe doamna dirigintă, Popescu Ana-Cristina şi pe doamna profesoară de limba franceză Vigh Irina.

Ajunşi la muzeu, după o scurtă aşteptare în curtea liceului, am pătruns cu emoţie şi nerăbdare într-o clădire primitoare însoţiţi de un ghid.

Totul era nemaipomenit în incinta lui. Costumele populare, atent ţesute erau împodobite cu măiestrie. Femeile purtau ciupag, poale, cătrânţă, opreg, brâu şi opinci. Obiectele din vitrine: castroane din lut, pictate pe margini, lingurile de lemn, fusul şi răsuca etc. mi-au adus aminte de vacanţele petrecute la bunici.

Pereţii erau acoperiţi cu tablouri ce înfăţişau lumea satului.

Într-o vitrină erau cărţi vechi.

Muzeul ne-a dus pe toţi pentru o clipă în lumea satului. A fost superb.

Haba Beatrice, cls. a VI-a A

Lumea copiilor

Cartea face parte din viaţa de zi cu zi a unui copil. Paginile unei cărţi cu imagini reprezintă altceva decât un obiect oarecare. Copilul le răsfoieşte cu atenţie, uneori fiind surprins de ce găseşte acolo.

Copiii sunt pasionaţi ascultători de poveşti asociate cu imagini. Ei citesc păpuşii sau ursuleţului de pluş o poveste sau ameninţă ursuleţul că nu-i va mai citi nici o poveste dacă este rău.

Pentru copiii mai mici există numeroase poveşti ilustrate, cărţi cu poze, cărţi cu imagini ce se cer colorate, mici povestiri cu animale, pitici, urşi, zâne.

Văzându-le, simţi că ai intrat în minunata lume a copiilor.

Balaşcă Vetuţa Romina, cls. a V-a A

Pădurea de argint din continentul dispărut

Cu mulţi ani în urmă a existat o pădure de argint într-un continent îndepărtat numit Lurasia.

Acest continent a dispărut din memoria oamenilor şi  de pe faţa pământului ascunzându-se în ape datorită pădurii de basm ce exista pe el.

Se spune că pe acest continent a ajuns un băiat. Cum a călcat pe ţărmul lui a şi pătruns în pădure,  s-a împiedicat de o piatră.

Supărat a aruncat cu piatra într-un copac. În acel moment scoarţa copacilor din pădure a căzut şi ei au devenit nişte copaci de argint.

Văzând minunăţia a încercat să rupă o creangă, însă gestul i-a fost fatal, se transformase la rândul lui în copac, iar continentul s-a ascuns de lumina zilei.

Simion Simina, cls. a VII-a

Tărâm de vis

Cartea este cel mai bun prieten al nostru. O carte citită cu pasiune te poartă într-o lume de vis.

Datorită cărţii omul ajunge să cunoască totul în viaţă.

Fiind un lucru sfânt, pentru că e izvor de cultură, cartea trebuie păstrată cu sfinţenie.

În vacanţă, indiferent de locaţia unde merg împreună cu părinţii mei, iau cu mine o carte. Catea mă poartă în lumea ei de vis ce vine să dea mâna cu o altă lume de vis, a vacanţei.

Creţan Andrei, Bondoc Sebi şi Antimie Florin, cls. a V-a A