Notă: Toate publicaţiile din Foaia de creaţie literară Muguraşii care apar semnate doar cu numele elevului şi clasa sunt ale elevilor de la Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu,  coordonaţi de prof. Popescu Ana-Cristina.

Creaţii literare ale elevilor din revista școlară ”MUGURAŞII”

Anul I, Nr. 1 ianuarie - februarie - martie 2007

  Cuvântul prinde viaţă în suflet devenind vers

Poezii compuse de eleva Băilă Diana:

Vis

Aţi văzut voi deseori

că unele flori

parcă te-nconjoară?

Te uiţi în stânga,

te uiţi în dreapta

şi vezi doar flori...

Acesta e un vis

pe care tu îl poţi transforma

cum vrea imaginaţia ta;

Visul poate fi frumos

aşa că fi fericit...

Visul e imaginaţie.

Pădurea

Am intrat

într-un loc fermecat

în care,

în zare...

vezi lucruri minunate

şi floricele pe cărare.

Linii mari

ce au coroană verde;

Păsărele

ce zboară deasupra ta...

Ce de minunăţii!

Locul acesta

e o binecuvântare

de la Dumnezeu.

Da, exact,

e pădurea...

Acasă

Viaţa cea mai frumoasă

e acasă.

Acasă e mama,

acasă e tata,

acasă ai tot ce-ţi trebuie.

Ai nevoie de un umăr

pe care să plângi?

E mama.

Ai nevoie de ajutor?

E tata.

Ai nevoie de joacă?

E animăluţul tău.

Acasă e totul!

Unde altundeva

decât acasă?

Eram, suntem, vom fi

Eram doi copii

ce nu ştiau

ce-nsemnă

   primăvara!

Suntem doi oameni

ce ştiu ce-nseamnă

   prietenia!

Vom fi doi bătrâni

ce nu-şi vor mai aminti

ce-nseamnă

   Copilăria!

Flori de primăvară

Azi în curte-au răsărit,

Căci vântul e liniştit,

Lăcrimioare, toporaşi

Sunt atâta de gingaşi,

Clopoţei şi viorele;

Ei şi ce?

Sunt mititele...

Brânduşe şi lalele

Şi eu sunt frumoasă ca ele!

Să nu uit de ghiocel,

Căci nimeni nu e ca el;

Astea-s flori de primăvară

Ce aduc căldură-n inimioară.

O poezie uitată

Într-un colţ de cameră

pe o foicică

mai mititică

am lăsat, demult uitată,

o poezie.

Mica poezie

stătea pe o hârtie

şi cum era ea, aşa,

uitată,

parcă dorea

să se răzbune.

Într-o zi,

uitându-mă la ea

Parcă-mi spunea:

   „De ce m-ai lăsat,

   frumoasă am fost,

   de ce m-ai uitat?“

Demult, demult,

Am scris,

O poezie uitată.

Pis, pis, pis,

Pisicuţa mea

Mică, blândă şi 

drăguţă,

Ghem rotund,

                   o pisicuţă,

Din jocul ei fermecat

De mine s-a depărtat;

Eu o strig neîncetat:

Pis, pis, pis,

pisicuţa mea

Oare cine te-o avea?...

Astăzi eu m-am rugat

Şi Bunul Dumnezeu

m-a ascultat,

Pierdută printre străini

te-am aflat

Pisicuţa mea, pis, pis.

Poezii compuse de eleva

Băilă Diana,

clasa a V-a A

Culorile

Voi scrie o poezie

despre câteva culori:

roşu, simbolul iubirii,

galben, soarele pe cer,

albul, crinul de pe câmp,

verde, iarba şi livada

albastru, marea şi cerul

Rozul cea mai duce floare

Ţie care-ţi place oare?

Poezie compusă

 de eleva Jurma Cristina,

clasa a V-a B

Gânduri din suflet de copil

Glasul timpului

Se-aude mereu

Tic-tac, tic-tac,

La orice pas

Tic-tac, tic-tac,

Un sunet de ceas

Tic-tac, tic-tac.

Şi viaţa-i un timp,

Tic-tac, tic-tac,

O clipă de vis,

Tic-tac, tic-tac,

Să şti s-o trăieşti

Tic-tac, tic-tac.

E trandafirul

Vieţii mele,

Tic-tac, tic-tac,

Secunda din vremi,

Tic-tac, tic-tac,

Şi-ncerc să-i sorb

    esenţa rugăciunii,

Tic-tac, tic-tac.

Preda Gabriela Dagmar, cls. a V-a B

Altar

În casă, lângă fereastră,

Îmi zâmbeşte un soare sfânt,

Un locaş de rugăciune

Către Dumnezeu prea blând.

E altarul rugăciunii

Unde eu mă închin

Şi-mi zâmbeşte Maica Pruncului,

Şi Iisus m-alintă lin.

Buşu Dayana,

clasa a V-a A

Copilărie

Eşti raza soarelui pierdută

în amurg şi taci.

Cândva te voi pierde,

Te vei ofili asemenea

apei de ploaie

Uscată de arşiţa amiezii

Şi-mi va fi dor …

Tiba Roxana,

Clasa a VI-a B

Trandafir de ziua ta

„La Mulţi Ani!“ un trandafir

                                  ţi-a spus

Urându-ţi în viaţă noroc,

Căci din grădini fermecate

l-am cules,

Din flori de busuioc.

Să-l porţi cu tine-n orice ceas

Aminte a-ţi aduce,

Că te iubesc măicuţa mea,

Măicuţă-mi scumpă, dulce.

Să ţi-l faci salbă de mărgele,

Să-l porţi în păru-ţi cârlionţat,

Să râdă soarele la ele,

Că-i un dar din suflet curat.

Gabriela Dagmar Preda,

clasa a V-a B

Fiţi lumină,

că Dumnezeu este Lumina,

întâmplare din viaţa

prof. Popescu Ana-Cristina

Clopotele anunţau vecernia de sâmbătă seara. Mi-am luat o haină pe mine şi am coborât scările în grabă pentru a merge la biserică. Acolo era multă lume ce aştepta ca după terminarea slujbei să-şi mărturisească cu căinţă păcatele pentru a putea intra în bucuria Paştelui, unindu-se a doua zi, la Sfânta Liturghie cu  Iisus Hristos prin Taina Împărtăşaniei.

În biserică se apropiase de mine o femeie săracă. Această femeie a încercat să găsească în totată biserica pe cineva care   s-o primească în casă, până a doua zi, pentru a-şi putea face o baie trupului şi a-şi spăla hainele. Se pregătea şi ea de împărtăşanie şi dorea să-şi curăţească atât trupul cât şi sufletul .

În sufletul meu începu să se dea o luptă. Ştiam de la preot că este o femeie serioasă, doar că valurile vieţii au aruncat-o în singurătatea străzii. Şi totuşi, în cele din urmă a biruit credinţa. Dacă nu o ajut pe această femeie, pe care nimeni nu o băga în seamă, nu merit nici eu ajutor de la Dumnezeu.

Cum pot zice că-l iubesc pe Dumnezeu pe care nu-l văd, când nu îmi ajut aproapele pe care-l văd. Ce suflet aş mai avea dacă m-aş asemăna cu făţarnicii...

A doua zi, o doamnă în vârstă se apropie cu o lumânare, radiind de fericire şi miros plăcut de sfântul potir. Toţi erau uimiţi de transformare. Acum  puteam uni sufletu-mi curat cu Hristos prin Taina Împărtăşaniei. Bucuria Învierii Domnului mi-a însoţit sufletul din acea zi.

Mama,

Orice ar fi,

Eu vreau să şti,

Mamă,

Mereu te voi iubi.

Ţolea Lorena

clasa a III-a C

Jertfă şi viaţă

Ai coborât din slăvile divine

Să mă răscumperi din al meu păcat,

Tu-mi eşti cea mai frumoasă bucurie,

Îţi voi mulţumi pe-acest pământ neîncetat.

Cândva pe cruce, la Golgota,

Un miel s-a frânt pentru al meu păcat,

S-aducă lumii mântuire;

Iisus Hristos viaţă-n dar mi-a dat.

Nu meritam nimic din cerul slavei,

Nimic din tot ce Tu, Iisus, mi-ai dat;

Sunt păcătoasă şi azi îţi cer iertare,

Sângele tău mă spală de păcat.

De am greşit adeseori  pe cale

Şi-n rugăciuni suspinul meu l-am frânt,

Te rog Doamne să ai milă,

Sunt prea strivită de-al păcatului veşmânt.

Blidariu Carmen,

clasa a IX-a uman

Amintire

Acum murmurul dulce al clopotului

Glăsuieşte în inima mea,

Clipe de fericire şi inocenţă

Vor deveni focuri …

Inocenţa copilăriei priveşti ca o taină

În zarea fără de sfârşit

Cum dorinţa devine amintire,

Amintirea, oglinda purităţii,

Ea veşnic va dăinui

Peste timpul trecător

Din inima mea …

Şi voi răspunde la glasul clopotului

Ce cheamă spre Tine Doamne,

Ca atunci când de mână,

Copil fiind, mă ducea mama …

Marcu Cristina

clasa a XII-a Uman

Bondarul

Pe o floare mare, iată

Un bondar s-a aşezat

Vai, ce iute a zburat!

Iată! Face-o roată

Apoi pleacă...

Să strigăm acum o dată:

- Hei bondar, mai fă o roată!

Jurma Cristina

clasa a V-a B

Cucul a vestit

S-a auzit din ceruri un ecou,

CU-CU

Ecoul unui cântec,

CU-CU

E cântul cucului...

A venit primăvara... CU-CU

Preda Gabriela Dagmar

Clasa a V-a B

Un răsărit de soare la malul mării

E vară. Anotimpul cel mai frumos din an. În acest anotimp răsăritul soarelui la malul mării este splendid. La ora cinci, dis de dimineaţă, soarele răsare. La început era doar o linie de foc, apoi un disc orbitor, o stea, încet, printre norii parcă de zăpadă.

Marea este stăpânită de undele calde şi aurii ale soarelui ce se mişcă şi încep un minunat vals peste vârful valurilor cuminţi..

Cerul este scena pe care pescăruşii încep să cânte şi să zburde în cercuri ca-ntr-o operă de Verdi. La un semn, când soarele se înalţă de două suliţi, doar el, mândrul soare, mai rămâne falnic şi miraculos pe bolta cerului ca un stăpânitor.

Toţi copii ne întrebam cum poate răsări soarele din mare. Şi totuşi el, în fiecare dimineaţă, din adâncul mării, cuminte, ca un leviatan, acest disc de foc se înălţa pe cerul albastru printre norii mari şi albi .

Jurma Cristina, clasa a V-a B

Tănasă Raul, clasa a V-a A

 Învinuirea Păuniţei

prof. Ana-Cristina Popescu

Jos în câmp, se alarmase

Păsărimea toată,

Căci doamna Păuniţă

Fusese prinsă hoaţă.

Domnul Cintezoi se jură

C-a văzut când a furat

De la doamna Ciocârlie

Trei grăunţe şi-un gândac.

Cucul spune c-a văzut

C-a furat şi-o râmă,

Iară Cioara tot afirmă

Că nu-i treabă bună.

Iată vine domn Sticlete,

Domnul poliţai,

Care ţipă, se cruceşte

Şi nu ştie ce să creadă.

Rândunica strigă-ntruna

C-aşa furt nu-i de iertare

Şi pe doamna Păuniţă

Să o-nchidă la-nchisoare.

Sturzul îi ia apărarea,

Pupăza, o-nvinuieşte,

Iar păunul se tot roagă

Să o lase şi s-o ierte.

A venit şi Pitpalacul,

Ca judecător,

Păuniţei să-i ia partea

Ca un stimat domn.

Vulturul călău din fire

Vrea să o omoare,

Pentru că şi mierla spune

C-a furat mâncare.

Strigă Făzăniţa-ntruna:

Unde e dreptatea?

Iar Gaiţa tot afirmă

C-aşa-i societatea.

Când sentinţa fuse dată,

Păuniţa se jură,

Curţii ca să-i mulţumească,

Legile să le părăsească.

Calea spre cunoaştere

 prof. Ana-Cristina Popescu

„Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune (43). Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini (44). Omul bun, din visteria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul cel rău, din visteria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui (45).“ (Luca, cap. 6, v. 43-41).

Omul trebuie să-şi călăuzească paşii în viaţă către un scop util care aduce roade bune în lume. Fiecare individ are o calitate specifică doar fiinţei lui, calitate ce ar putea să o descopere, să o cultive sau ar putea să o îngroape în uitare asemeni unei flori ofilite, asemeni unui talant pentru care va da un răspuns mai apoi.

Toţi cei ce trăim în lume suntem la fel, indiferent de locul care îl ocupăm în societate, preotul are misiunea sa, dascălul, medicul, ţăranul etc. misiunea lui. Totul se adună şi se completează reciproc.

Viaţa unui om este asemenea unui flori, care astăzi este, se bucură de puţină lumină, de fericire, iar mâine trece asemenea unei umbre într-o altă lume pe care filozofii ar putea-o numi lumea visului, a misterului, a vieţii fără de moarte, un tărâm de basm, iar  creştinii îi spun lumea adevăratei fericiri.

Omul este o fiinţă unică, însă Dumnezeu, Singurul, e  cel ce îl înţelege, doar El, Creatorul. Nici un alt om nu poate înţelege mai bine un alt om decât Bunul Dumnezeu, căci fiecare este singur oricâţi prieteni pe placul sufletului ar avea. Singur păşeşte în viaţă înţelegând prima dată suferinţa, căci primul lucru pe care îl face nu e altul decât plânsul, lacrima, singur trece prin tumultul încercărilor şi singur părăseşte această lume după cum a venit.

E bine ca viaţa fiecărui om să îmbrăţişeze adevărul, căldura dragostei, căci doar ea, dragostea, dăinuieşte în veac, răul distruge totul şi mergând pe această cale să fie evitată deşertăciunea, despre care ne vorbeşte atât Eclesiastul, cât şi cronicarul Miron Costin în poemul „Viaţa lumii“.

Însetat de absolutul cunoaşterii, încă din copilărie, oricare individ trebuie să caute apa din care bea curcubeul, asemenea scriitorului Lucian Blaga pentru a putea fi folositor neamului său şi a nu muri în necunoaştere.

Wilhelm Stekel în lucrarea „Recomandări psihanalitice pentru mame“ spune că educarea unui copil începe din momentul opţiunii pentru căsătorie. Copilul trebuie să cunoască armonia unui cămin, nu să-şi pună întrebarea „Ce rost are să trăieşti“.

Alfred Adler în „Psihologie şcolarului greu educabil“ accentuează faptul că viaţa psihică a omului nu poate fi zugrăvită prin verbul „a fi“ ci prin verbul „a deveni“. Felul în care omul ascultă, vorbeşte, trădează posibilităţile comunicării cu semenii săi. Tot în această carte el afirmă că majoritatea copiilor ce au probleme suferă de complexe de inferioritate, lucru amintit şi de Françoise Dolto în lucrarea „Psihanaliza şi copilul“. De aceşti copii trebuie să ştii cum să te apropii, să îi faci să înţeleagă puterea dragostei, să poată deveni înţelepţi, cu suflet bun, pentru că educaţia unui copil trebuie făcută doar cu dragoste. Dragostea este singura cale care te învaţă să descoperi lumina, adevărul şi să fii înţelept şi fericit.

Din dragoste pentru fiecare dintre noi, Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume. Prin El fiecare poate învăţa adevărata dragoste. El este calea spre înţelepciune „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găsi loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi calea. Toma I-a zis: Doamne, nu ştiu unde Te duci; şi cum putem şti calea! Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine“ (Ioan 14, 2-6).

Prof. Ana-Cristina Popescu