Notă: Toate publicaţiile din Foaia de creaţie literară Muguraşii care apar semnate doar cu numele elevului şi clasa sunt ale elevilor de la Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu,  coordonaţi de prof. Popescu Ana-Cristina.

Creaţii literare ale elevilor din revista școlară ”MUGURAŞII”

Anul II, Nr. 5 ianuarie - februarie - martie 2008

Apare de 4 ori pe an

Iubită mamă,

Cu ocazia zilei de 8 Martie te felicit încă o dată şi îţi urez multă sănătate, fericire şi numai împliniri. Pentru mine eşti fiinţa cea mai sublimă şi mai sfântă din lume. În primele zile de viaţă m-ai vegheat stând tot timpul lângă mine. Tu ai fost cea care mi-ai văzut primul meu zâmbet, primii mei paşi şi cei care mi-a auzit primele silabe.

Îmi eşti mereu alături în toate problemele mele. Îmi dai sfaturi când am nevoie de ele, mă cerţi când greşesc şi mă îndemni spre bine. Îmi eşti atât o mamă, cât şi o prietenă. Zilele petrecute cu tine sunt nemaipomenite.

Cu glasul tău duios, cu privirea ta caldă mă îndemni să fac numai fapte bune, să învăţ, iar mulţumirea ta îmi umple

sufletul de bucurie. Suntem nedespărţite, numai ţie pot să-ţi spun ce este în sufletul meu, bucuriile şi uneori tristeţea care ne apasă. Eşti fiinţa pe care o simt sinceră şi apropiată.

Prin firea ta veselă îmi alungi teama şi îmi dai încredere în mine.

Copilăria îmi este învăluită în plapuma moale a dragostei şi n-am să uit niciodată aceasta. De aceea îţi mulţumesc că exişti, că ai grijă de mine şi îţi promit că-ţi voi fi recunoscătoare ascultându-te şi respectându-te.

Cu multă dragoste, fiica ta, Maria

Elevă: Călău Maria, cls. a V-aGrup Şcolar Industrial

Slove potrivite

Din vremuri străvechi codrul este frate cu românul. Acest spaţiu mirific al copilăriei tuturor prinde viaţă în imaginaţia noastră. Copacii au suflete şi comunică cu cei din jur, îşi pleacă crengile să facă umbră aleargă cu tine atunci când fugi prin pădure şi ecoul îţi răspunde la strigătele tale. Pădurea ascunde toate visele unui autor care fiind copil nu are rădăcina visului înfiptă în pământ ca şi rădăcinile copacilor, ci visele împreună cu gândul aleargă de colo până colo, nestingherite de nimeni şi de nimic. Pădurea ne dă oxigen ca să trăim, dar alimentează şi imaginaţia noastră.

Cine oare nu şi-a imaginat, copil fiind, că acolo în scorbura unui copac ar putea însera Lizuca şi  Patrocle sau că prin crengile copacilor înalţi vine călare pe mătură vrăjitoarea cea bătrână sau Muma Pădurii.

Un autor de compuneri prin personificare dă viaţă arborilor pădurii şi prin dialog indirect comunică cu cititorul. Toţi copiii  au pădurea lor.

Păduraru Cristian, cls. a V-a A

O zi de neuitat

Era o zi de vară însorită. Eu împreună cu Sergiu, Sorin, Ionel şi câţiva vecini ne-am hotărât să mergem împreună după zmeură. Am pornit dis de dimineaţă pentru a avea întreaga zi înainte şi a ne bucura de ea. După ce am străbătut izlazul satului am început să urcăm panta muntelui. Totul în jur era verde, aerul era curat şi păsările alergau printre ramuri cântând.

Vecinul meu Sergiu ne sperie spunând:

-Ce ar fi să ne întâlnim cu ursul în pădure?

Aceasta ne-a cam pus pe gânduri pe toţi. Am cam început să privim în jurul nostru şi ne speriam câteodată şi de câte un copac sau de crengile care trosneau sub picioarele noastre. Totul în jur era o atmosferă de basm cu razele soarelui care străluceau prin crengile copacilor şi scoarţa acestora căpăta o strălucire diferită.

Am încercat să alergăm prin pădure, să strigăm şi să ascultăm ecoul. După un timp am ajuns şi la locul cu zmeură şi am început să culegem punând două zmeure în gură şi una în găleată. După câtva timp deasupra noastră se aud trosnituri de crengi uscate şi mormăituri de urs. Am început să strigăm după ajutor şi să alergăm la vale. Ionel a ridicat privirea spre copac în timp ce alerga şi a observat că nu era nici un urs, ci Sorin care se prăpădea de râs.

Am mers toţi la el şi am început să-l ciufulim de ciudă. Când soarele se ducea la culcare noi eram aproape de casă.

Păduraru Cristian, cls. a V-a A

Muzeul satului bănăţean

Era o zi frumoasă de vară, eram în vacanţă cu mama mea, la Timişoara, la unchiul meu.

Timişoara este un oraş frumos şi mare, cel mai mare din vestul ţării noastre. El e bogat în parcuri pline de flori, de trandafiri, de copaci. Am auzit că mai este numit şi oraşul florilor.

Printre toate frumuseţile am vizitat şi Muzeul Satului. Înconjurat de copaci grandioşi pare o cetăţuie unde întâlneşti toate obiceiurile noastre strămoşeşti. Căsuţe micuţe cu cerdac, împodobite la ferestre cu muşcate roşii şi albe, pereţii căsuţelor erau ornamentaţi cu prosoape cusute şi icoane. Am putut observa o mulţime de vase de lut şi tacâmuri de lemn. Mi-a plăcut să admir frumuseţea costumelor populare. În curtea muzeului se află o micuţă biserică ce aminteşte de credinţa poporului nostru şi dragostea pentru Dumnezeu.

Am plecat de acolo profund impresionat de carul plin de flori, bucurându-mă de mulţimea lucrurilor frumoase şi păstrate cu atâta sfinţenie pentru a arăta tuturor obiceiurile noastre ale bănăţenilor.

Bratu Gheorghe Ionuţ, cls. a V-a A

Pădurea

Eu am o pădure la ţară, locul de unde vine tata. Este o pădure foarte mare, plină de copaci înalţi, mari şi groşi cam cât capul unui balaur de poveste.

Vara când merg la ţară îmi place să mă sui în copaci, apoi să sar în râul cu apă fierbinte, încălzită de razele puternice ale soarelui. Călăresc calul mătuşii mele prin pădurea cea mare şi mă joc ascunsa.

Spre seară îmi mai luam câte o pernă şi mă culcam în copacii mai săraci în crengi unde visam să fiu pădurar ca să apăr pădurea de basm, pădure în care voi trăi fericit cu zâna mea.

Dulan Ioniţă, cls. a V-a A

Pădurea

O pădure obişnuită este plină de copaci. Copaci în sus, copaci în jos, copaci în faţă, copaci în spate, peste tot numai copaci, copaci înfipţi în pământ. Dar misterul care este? Bunicul mi-a spus o poveste când am fost mică. Mi-a spus cum era pădurea în care se juca când era mic; era exact cum am mai spus, plină de copaci.

Dar pădurea unde a crescut bunicul meu era foarte diferită. În zilele foarte călduroase de vară când mergi în pădure să te răcoreşti îi vedeai pe copaci plini de viaţă. Îi vedeai o dată în faţă şi apoi nu mai îi vedeai. Până te întorci copacii dispar, iar în ziua următoare erau exact unde erau prima dată.

Dar de ce era aşa deosebită acea pădure? De ce umblau copacii de colo, colo? Oare pentru că era prea cald afară şi doreau să se răcorească? Oare pentru că erau chemaţi de cântecul păsărilor?

Pădurea era misterioasă, dar când vroiai să te ascunzi, până clipeai apăreau câte cinci copaci după care nu te mai vedeai. Mai venea şi câte o veveriţă la tine să îi dai o nucă şi atunci copacii mergeau să se răcorească puţin.

Pădurea poate fi atât de misterioasă!

Preda Cristina, cls. a V-a A

Copacul şi râul

El e plin de crengi, frunze şi păsări,

Are multe flori,

Coroana lui e verde

Care răspândeşte un…

Mare dor.

Haba Beatrice, cls. a V-a A

Ţânţarul şi girafa

Un ţânţar mic, necăjit,

De pe cal el a sărit,

Drept la girafă la gură

Şi ia dat o muşcătură.

Scoală sus girafă odată,

Parcă n-ai mâncat otavă…

Ea striga în gura mare

Nu ţi-e ruşine că-s mare şi tare.

Un ţânţar cam gros la ceafă

Face box cu o girafă.

Nu trebuie să-i desconsideri pe cei mai mici

 Decât tine.

Buşu Dayana, cls. a VI-a A

1 Martie

E prima zi de primăvară. Din nordul de neguri, primăvara se luptă cu puteri noi să alunge bătrâna iarnă.

Se luptă şi se luptă iar astfel îi topeşte puterea, ajutată de bulgărele de aur care trimite săgeţi spre pământ. Pulberea lui se revarsă peste tot dezmierdând şi încălzind crengile copacilor şi pajiştea care încearcă să revină la viaţă.

Zumzet de gâze ne cântă despre această zi minunată de primăvară, desprinsă parcă dintr-un basm. Cântecul acesta îl cântă şi mugurii care pocnesc pe ramuri, iar păsărelele iau parte şi ele cu câte o arie completând acest tablou. Grădinile se însufleţesc dând naştere la firul crud al ierbii. Aşterne covor după covor înaintea paşilor noştri, desfătându-ne cu moliciunea sa. Norii fug în stoluri pe întinderea largă făcând loc luminii.

Firul alb se împleteşte cu cel roşu şi astfel îl dăruim celor dragi. Puritatea şi curăţia sufletească ne învăluie în aceste zile. Ne trezim la viaţă parcă odată cu natura, iar în inimile noastre se nasc noi simţăminte. Renaşterea aceasta ne dă putere şi speranţă, încredere şi dragoste pentru ce e în jur. În acest anotimp sărbătorim începutul, puritatea şi iubirea.

Mărţişorul împleteşte în el toate aceste lucruri legate cu şnur alb şi roşu şi astfel îl dăruim celor dragi împreună cu tot ce este mai pur şi mai curat.

Olaru Ionuţ, cls. a V-a  Grup Şcolar Industrial

Primăvara

A sosit mult aşteptatul anotimp, primăvara. Zilele geroase de iarnă au trecut. Sub plapuma subţire de zăpadă gingaşul ghiocel cu petalele lui albe şi firave a scos căpuşorul anunţând parcă cu glasul lui suav venirea primăverii.

Pădurea a înverzit, iar în copaci trilurile de păsărele se întrec în cântec ca o orchestră condusă de cel mai bun dirijor. Veselia o transmit şi oamenilor care au aşteptat nerăbdători venirea lor.

Câmpia, ca o prinţesă a îmbrăcat haina nouă, verde, plăcută ochiului.

Presărată cu flori multicolore unde fluturii viu coloraţi zboară în roiuri bucurându-se şi ei de aceste frumuseţi ale naturii. Vântul adie călduţ, soarele străluceşte cu razele lui palide peste pământul reavăn anunţând parcă începerea lucrărilor agricole.

Totul a prins viaţă. Atât vieţuitoarele cât şi

oamenii trăiesc cu intensitate acest anotimp plăcut.

Bine ai venit primăvară!

Călău Maria, cls. a V-a

Grup Şcolar Industrial

Mărţişorul

A venit primăvara cu mirosul lunii martie cu ghioceii albi ca perlele bunicii, cu păsărelele care ne alintă sufletul cântându-ne frumos, cu soarele auriu ce ne face să fim veseli în fiecare zi, deoarece el e o bucurie care ne încălzeşte inima.

De sub plapuma albă, subţire de nea gingaşi şi sfioşi, ghioceii au scos căpuşorul anunţând venirea primăverii. În aer pluteşte mirosul de pământ reavăn. Primăvara cu miresmele ei a învăluit ţinutul dând oamenilor poftă de viaţă şi bună-dispoziţie.

1 Martie, luna Mărţişorului este o sărbătoare tradiţional românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei. Legate cu şnur alb şi roşu, mărţişoarele sunt simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii.

Dăruind aceste simboluri intrăm veseli în această lună de primăvară bucurăndu-ne de frumuseţile ei după o iarnă lungă.

Călău Maria, cls. a V-a Grup Şcolar Industrial

Visul

Eu locuiesc pe o alee întunecată, într-o casă foarte mică, dar şi ea va fi dărmată la sfârşitul lunii. Cândva veneau mulţi prieteni în vizită la mine, dar pe atunci locuiam într-o vilă ce stârnea invidia multora. Acum nu mai vin, căci nu mai au unde. Şi căsuţa cea mică a fost dărmată, iar eu şi familia mea dormim pe unde apucăm.

Dormind pe stradă am visat că eram pe o alee frumoasă şi colorată, cu case mari, viu colorate, iar pe drum trecea o femeie cu trei copii care veneau de la cumpărături şi care m-a invitat la ea acasă.

Am mers câteva minute şi pe margini erau case din ce în ce mai mari, la capătul aleii era casa femeii, cea mai frumoasă dintre toate. Grădina ei te fermeca, era un colţ de paradis. Când mi-am întors capul am văzut uşa ce dădea spre alee deschisă şi m-am trezit din nou pe aleea mea sărăcăcioasă unde adormisem, iar acum mă trezise vocea caldă a părinţilor mei, iar acum mă trezise vocea caldă a părinţilor mei.

Părinţii mei veniseră să-şi ia rămas bun de la  mine spunându-mi pentru ultima dată: te iubesc.

Pronunţând aceste cuvinte au dispărut în văzduh şi au apărut nişte clădiri mari asemenea piramidelor şi mult nisip. O femeie păzea acel tărâm. În faţa mea apăru o uşă. Când i-am trecut pragul m-am trezit din cauza lătratului unui câine la mine în pat, acoperit de plapuma caldă şi albă ca zăpada.

Visasem.

Cărăuşu Robert,  cls. a VI-a B

Gândul despre mama

Primăvara şi-a depăşit surorile şi a trecut pe la noi dând naturii viaţă şi făcând vânt în păduri.

Ea arată precum cerul, albastră şi colorată…

Florile râdeau în adânca libertate a primăverii. Îţi pierdeai ochii în cristalinul cer care arunca spre pământ lacrimi prefăcute în diamante. Fericirea a intrat în natură dând ce e mai bun din ea.

În curând va sosi 8 martie, ziua mamei. Eu încep să-mi imaginez ce dar îi voi oferii iubitei mele mame..

Mama este cea mai dragă persoană a sufletului nostru. Cu ochii blânzi de căprioară, mama este bucuria ce te înconjoară.

Încercând să găsesc un dar perfect pentru tine, mamă, am început să-mi imaginez:

Petalele sidefate ale buchetului de flori, străluceau în lumina soarelui. Combinaţia de culori pastelate ale florilor luminau colţul întunecos al camerei. Forma sa rotundă imita parcă soarele care răspândea căldură şi lumină în inimile oamenilor.

Buchetul de flori era alcătuit din felurite flori pătate cu diferite culori care de care mai minunate. Florile şi culorile se armonizau într-un mod atât de plăcut, încât doream să admir buchetul ore în şir. Ele răspândeau un miros plăcut, parfumând încăperea. Cu un proaspăt miros de primăvară.

Mirosul îmbietor al freziilor, al zambilelor şi cel al narciselor îmi aduc aminte că a venit primăvara, şi odată cu ea şi ziua ta, mamă.

În dar aş vrea să primeşti acest buchet al primăverii, cadoul meu făcut din suflet, cu multă dragoste pentru tine.

Te iubesc mamă şi te voi iubi mereu!

Haba Beatrice, cls. a V-a A

Mama

Mama este precum primăvara: când mă uit pe cer îi văd chipul în fiecare din norii ce-i zăresc, îi văd chipul frumos într-o floare care a înflorit pentru a mă iubi şi a avea grijă de mine, o aud spunându-mi „ te iubesc “ , încet şi lin cum numai ea ştie în susurul izvorului, îi simt mângâierea din razele soarelui care mă mângâie alintându-mă, iarba cea grasă şi moale pe care mă întind îmi aminteşte de mama, cum mă învelea şi avea grijă de mine. Am cerut să iubesc şi să fiu iubită şi mi s-a răspuns…Chiar am simşit uneori că am mai mult decât mi-aş fi dorit când o simt aproape de mine şi că nu mă va părăsi niciodată.

Mama este fiinţa care mi-a dat viaţă, care mă va iubi mereu, care a avut grijă de mine şi care are în continuare. Mama este cea mai dragă fiinţă din lume, este prima fiinţă pe care o zăresc în fiecare dimineaţă când mă trezesc şi ultima pe care o regăsesc seara când mă sărută pe obraz. Mama este prima fiinţă pe care o zăresc la nevoie şi care mă ajută în toate problemele mele. Ea simte prima când sunt tristă sau am ceva pe suflet. Ea mă întreabă: „Ce s-a întâmplat draga mea?“ Iar eu auzindu-i glasul care îmi răsuna în urechi, datorită iubirii ei îi spun cu sinceritate ce mă frământă, având încredere că mă va ajuta.

Fără mama speranţa de a avea o viaţă fericită şi fără griji se stinge. Simţi că totul se năruie că nu mai ai nici un ţel în viaţă, uiţi să iubeşti sau chiar rostul pentru care trăieşti pe acest pământ. Mama ţi le dă pe toate, aşa că eu o iubesc foarte mult pe mama mea, pentru că îmi dă speranţa şi scopul pentru a trăi şi a iubi.

Preda Cristina, cls. a V-a A

Familia

Este un grup care se numeşte familie,

El e alcătuit din: mamă, tată şi copiii;

Fiecare are rolul său

Mama gospodină,

Tata muncitor,

Iar copilul elev.

Haba Beatrice, cls. a V-a A

Din parodiile elevilor

Elevul de serviciu

Astăzi X. e de serviciu,

În loc să măture pe aici,

Mi-a furat mie căciula

Şi strigă cât îl ţine gura:

-Am crezut că este a mea,

Totuşi a adunat de toate,

Până şi corn, şi lapte,

A zis că le-a pus la gunoi

Şi acum ne ceartă pe noi,

Pe noi ai lui colegi,

Dar te-ai prins;

Pe aici a murdărit tot ce se poate,

Aruncând cu lapte după fete,

A udat flori şi perete

Şi dă vina tot pe ele…

Însă o să-l cuminţim,

Şi pe toţi să mulţumim.

Dulan Ioniţă, cls. a V-a A

Misterul nesfârşit al pădurii

Într-o pădure cu un miros de vară proaspătă cântau animalele şi păsările cu mare veselie. Câţiva oameni s-au dus la pădure să se distreze, pentru că a venit vara. Mirosul floricelelor colorate se îmbina cu mirosul pădurii în timp ce păsările se jucau dansând printre crengile copacilor. Eu adunam flori pentru bunica mea care astăzi îşi serba ziua de naştere. Am ales cele mai viu-colorate flori pentru a-i însenina viaţa.

Fiecare element al pădurii are un mister aparte. Totul parcă îţi şopteşte poveşti neînţelese şi totuşi pline de înţeles. Florile din buchetul pregătit bunicii îmi cântau o poveste prin puritatea şi gingăşia lor.

Seara i-am oferit bunicii cel mai potrivit cadou, buchetul de flori ce ascundea o parte din misterul nesfârşit al pădurii.

Schipor Rebeca, cls. a V-a A

Aleea singuratică

Deseori, când sunt singură, mă aşez în faţa geamului şi privesc strada. E o alee lungă, cel mai adesea străjuită de câţiva plopi răzleţi.

De câte ori o privesc simt că ascunde în ea ceva tainic. Toţi oamenii o ocolesc spunând că este bântuită.

M-am plimbat odată pe acea alee, iar oamenii ce treceau pe aleea vecină mă priveau ciudat, mă făceau să mă simt oarecum ciudată.

I-am povestit mamei această întâmplare, iar ea mi-a explicat că pe acea alee a trăit un copil sărac. El era luat în râs de toţi. Pe acea alee şi-a găsit sfârşitul. Se spune că cei ce trec pe acolo sunt întâmpinaţi de sufletul acelui băieţel.

M-am plimbat iarăşi pe alee fără să iau seama la privirile răuvoitoare şi am constatat că acel copil nu bântuia pe nimeni că era un copil bun, iar aleea nu merita să fie numită aleea bântuită, ci singuratică.

Jurma Cristina, cls. a VI-a B

Baba

Vine baba, pleacă baba,

Du-te babă, haide babă,

Uite-o aici, nu-i aici,

Baba vine, baba pleacă,

Eu mă joc şi baba-i babă…

Tillneac Andreea Magdalena,

Din suferinţele elevilor:

Aş dori

Aş dori să nu dau teză,

Aş dori să nu existe matematică;

Eu multe aş dori,

Puţine s-ar îndeplini.

Aviator aş vrea să mă fac,

Dar sunt prost ca un copac,

Eu multe aş vrea să fiu,

Dar puţine ştiu.

La matematică un zece doresc,

Dar şapte primesc;

De la şcoală aş vrea

Să lipsesc toată ziua.

Şcoala o consider joc,

Dar nu e bine deloc,

Un lucru aş mai vrea:

Ca şcoala să nu fie naşpa.

Dulan Ioniţă, cls. a V-a A

Domnul Murătură

Odată domnul Murătură a plecat în pădure cu alţi doi prieteni. Pe unul din prietenii lui îl chema Gheorghe de la Afumaţi şi pe altul Pătru de la Mal.

În drumul lor au ajuns într-un luminiş cu multe ciuperci, iar domnul Murătură s-a gândit că ar fi bune pentru pus în borcan pe iarnă. A început să le adune în timp ce prietenii lui au adunat lemne.

După ce au terminat treaba au ajuns la cabana pădurarului care le promisese o ciulama de ciuperci prietenilor lui Murătură şi s-a ţinut de cuvânt.

În felul acesta Murătură a rămas şi fără ciuperci şi fără lemne pe iarnă.

Barbu Daniel, cls. a V-a A

i

O călătorie ciudată

Pentru a ajunge la bibliotecă trebuie să iau tramvaiul 29. În acea zi a venit fără întârziere, am urcat şi m-am aşezat pe un scaun, tramvaiul porneşte.

Atunci când tramvaiul a pornit m-am speriat, deoarece totul în jur a prins viaţă, chiar şi scaunele, era un haos de nedescris.

În jurul meu erau mulţi oameni foarte ciudaţi, unii erau îmbrăcaţi în armură de fier şi în mână aveau lanţuri, iar alţii scoteau diferite sunete înfricoşătoare. Eram foarte speriată dar după un timp mi-am dat seama că ei nu mă auzeau, deoarece strigam şi nu mă băga nimeni în seamă.

Mai târziu tramvaiul opreşte la una din staţii şi deodată se urcă un grup de oameni care aveau pielea verde asemenea celei de broască, aveau urechile ascuţite, lungi, iar ochii bulbucaţi.

Oamenii în armură au început să-i atace pe cei verzi. La un moment dat văd o bătrânică pe scaunul din faţă şi o întreb:

-Nu ştiţi ce se întâmplă? la care ea-mi răspunde:

-Taci şi stai liniştită, căci cele două grupuri se bat pentru a domina universul.

Văzându-mă uimită îmi mai spuse:

-Aşa vremuri am ajuns în 2080.

Auzind acest lucru m-am speriat şi mai tare. Aruncând o privire pe geam am văzut o mulţime de maşini zburătoare care tăiau cerul.

Blocurile şi casele păreau imense şi aveau diferite forme, iar la majoritatea ferestrele aveau gratii.

Tocmai când nu ştiam ce să mai fac tramvaiul opreşte din nou, iar dintr-o dată apare prietena mea Irina care m-a întrebat uimită:

-De ce eşti aşa de speriată? iar eu i-am răspuns:

-Taci, aici suntem în anul 2080, înţelegi? La care ea mi-a răspuns:

-Nu este adevărat, uită-te în jur!

Atunci m-am uitat pe fereastră şi am văzut că era totul normal, numai bătrânica coborâse sau poate a dispărut.

La următoarea staţie am coborât şi noi.

Geneanţu Ionela, cls. a VIII-a A

Călătorie în lumea imaginaţiei

(—Constatări despre o colegă ce mă supără —)

Ce fac marţienii pe Terra

Dacă mă gândesc bine i s-ar potrivi perfect numele Marţian.

Majoritatea marţienilor fac lucruri stranii, lucruri ce nu pot fi înţelese de pământeni. Şi Marţianul pe care-l spionez eu face la fel.

Ce fac marţienii cel mai bine:

-  îşi bat joc de copiii mici,

- înşeală copiii când fac schimburi de şerveţele, şerveţele pe care le distrug,

- bat reporterii - pentru a nu face constatări despre ei,

-îi ameninţă pe reporteri,

dar reporterilor nu le este teamă.

Marţienii sunt mici… niciodată, dar niciodată nu pot să îi înţeleg.

Notă: Nu am  nici un astfel de coleg, totul este ficţiune!!!

Dulan Ioniţă, cls. a V-a  A

 Camera fantastică

Este vară. Soarele străluceşte pe cer ca un paradis de lumină. Norii albi şi pufoşi colorează cerul, iar păsările în zborul lor parcă se lipesc de ei dându-le forme.

Eu cu fratele meu am ajuns la ţară, la bunici. Ajunşi acolo îmbrăţişez pe mamaiţa şi tataiţa şi merg în sufrageria cea plină de cărţi unde adorm noaptea în fiecare vară, în lumea lor fantastică.

Când citesc câte o carte, în cameră apare toată lumea lecturii mele, toate acţiunile şi eroii mei preferaţi.

Într-o zi pe când mă cufundam în lumea de basm a unei cărţi, pisoiul bunicilor mă deranjă ca să se joace cu mine. L-am alungat iniţial după care mă gândisem să-l transform într-un erou de basm şi astfel bietul pisic trebuia să fie actorul meu.

Pentru mine vacanţele petrecute în camera fantastică a bunicilor sunt oaze de lumină.

Preda Gabriela Dagmar,  cls. a VI-a B

Mama

Mama-i o rază de soare,

E o petală de floare,

E iubirea pe pământ,

Este tot ce am mai sfânt.

Gherescu Ramona, cls. a V-a A

Mama

Mama-i una singură

Pe lume pentru tine,

Ea tot timpul vrea să-ţi fie bine.

Nici nu şti cât se roagă pentru tine,

Un sărut de bine,

De la ea la tine…

Băilă Diana, cls. a VI-a A

Poezie

Să ningă cerul

Cu stele argintii,

Să ne-amintim că-i sărbătoare

Să devenim din nou copii,

Să fie bucurie-n casă

Şi luminiţe la ferestre.

Sunt o lumină

Care se stinge şi se aprinde

În inima mea

Fără căldura poeziilor

Ce-mi întregesc viaţa.

Românu Nicoleta, cls. a V-a C

Soarele

Am zărit o stea;

Oare este steaua mea?

Nu, ea este steaua, Soare,

Străluceşte, încălzeşte…

Şi pe toţi ne mulţumeşte.

Haba Beatrice, cls. a V-a A

Anotimpurile

Sunt patru într-un an,

Primăvara, vara, toamna şi iarna;

Primăvara înfloreşte…

Vara încălzeşte…

Toamna rugineşte…

Iar iarna îmbătrâneşte.

Haba Beatrice, cls. a V-a A

Ghicitoare

Cine te învaţă

Să scrie, să citeşti;

Dacă afli îndată…

Înseamnă că o îndrăgeşti.

(Limba română)

Haba Beatrice, cls. a V-a A

Cerul

Este lin ca şi un râu,

E albastru ca şi marea,

Este frumos ca o floare

Şi senin ca şi sufletul nostru.

Haba Beatrice, cls. a V-a A

Primăvara

Iarna este pe sfârşit,

Pe câmpii apar ghiocei,

În grădină sunt răsărite,

Fire de iarbă, înverzite.

Natura din somn s-a trezit

Şi strigă a sărbătoare:

Primăvara a sosit!

Oniţoiu Andra,  cls. a V-a A

Mama, tata

Mama, tata, mă învaţă

Cum să fiu bună în viaţă,

Mama, tata-mi dăruiesc

Tot ce-i bun şi ce-mi doresc,

Mama, tata sunt ai mei

Şi-i iubesc mereu pe ei.

Vigh Laura, cls. a V-a A

Floarea

O floare a răsărit,

Soarele a asfinţit,

Acea floare este ea,

Este mămica mea.

Haba Beatrice, cls. a V-a A

Şcoala

Toţi copiii bucuroşi,

Frumoşi şi sănătoşi

Aleargă plini de bucurie

Prin curtea cea pustie.

Toată vara a fost linişte,

Dar acum e veselie;

Oare cine a început?

Şcoala?

Da, şcoala!

Haba Beatrice, cls. a V-a A