În epoca modernă fantasticul reprezintă cel puţin un gen literar. „Ideea considerării fantasticului ca un gen literar îl regăsim şi în prima sinteză asupra prozei fantastice româneşti datorită lui Sergiu Pavel Dan.(“1)

Fantasticul îşi are punctul de plecare într-o familie de texte literare. Cu privire la întâmplările, evenimentele din textele fantastice trebuie să reţinem că cele mai frecvente sunt apariţia sau întâlnirea unor fiinţe extraordinare pe care ordinea naturală nu le atestă sau le consideră imaginare, revenirea unora din cei dispăruţi, înfruntarea cu diverse forţe malefice, modificarea statutului existenţial al subiectului uman, dedublare, reîncarnare, suspendarea curgerii fireşti a timpului şi intrarea într-un timp trecut sau viitor, realizarea neaşteptată a unor gânduri dorinţe, visuri transformarea imediată a spaţiului, a unor obiective care devin sufleteşte acţiunea magică.

„Gen mixt, naraţiunea fantastică prezintă o serie de similitudini, dar şi diferenţe în raport cu alte genuri, cum ar fi basmul sau romanul realist.(“2)

Acest gen literar este prezent şi în literatura română ca vocaţie a scriitorului român pentru asemenea modalitate de creaţie.
„Actul inaugural al fantasticului în literatura noastră şi implicit debutul propriu-zis al acestui prim moment în definirea genului îl constituie nuvela Sărmanul Dionis a lui Mihai Eminescu. Textele eminesciene sunt urmate de cunoscutele povestiri fantastice a lui Caragiale La hanul lui Mânjoală, şi alte lucrări ale lui Gala Galaction Moara lui Călifar, povestiri ale lui Nicolae Gane, Mihail Sadoveanu şi Ion Agârbiceanu. Interesul pentru fantastic este ilustrat şi de ecoul pe care îl înregistrează cărţiile fantastice ale scriitorului Mircea Eliade.(“3) Acesta a înnoit fantasticul românesc, apropiindu-l de marile mituri şi înscriindu-l astfel în universalitate.

Fantasticul românesc, ale cărui origini se plasează tot în mişcarea literară romantică, se impune prin maeştrii ai genului precum: Mihai Eminescu (1850-1889), I. L. Caragiale (1852-1912), G. Galaction (1879-1961),  V. Voiculescu (1884-1963), Mircea Eliade (1907-1986), Al. Macedonnski (1854-1920), M. Sadoveanu (1880-1961), Adrian Maniu (1891-1968), Ion Vinea (1895-1964), Cezar Petrescu (1892-1961), Al. Philipide (1900-1979), Pavel Dan (1907-1937), Ştefan Bănulescu (1929-1998).

Operele fantastice ale scriitorului Mircea Eliade sunt: Domnişoara Christina, Şarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore, Un om mare, Douăsprezece mii de capete de vite, Fata căpitanului, O fotografie de 14 ani..., La ţigănci, Ghicitor în pietre, Podul, Adio..., Pe strada Mântuleasa, În curte la Dionis, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald , Pelerina,  Les trois grâces , Tinereţe fără tinereţe..., Şanţurile, 19 trandafiri, Dayan, La umbra unui crin, Noaptea de Sînziene.

În proza lui Mircea Eliade există diferite tipuri de fantastic care pot fi enunţate pe trei categorii: „criteriul tematic (tema, motivul care domină textul literar), criteriul narativ (indicii timpului diegetic, care este altul decât cel real), criteriul psihologic (efectul emotiv asupra lectorului care reprezintă textul fantastic.)(“4) Conform primului criteriu scriitoarea Florina Rogalski identifică şase tipuri de fantastic eliadesc: „fantasticul mitic“, „fantasticul dedublării“, „fantasticul analitic“, „fantasticul demonic“, „fantasticul magic (folcloric)“ şi „fantasticul oniric.(“5)

„Fantasticul dedublării apare cel mai frecvent în proza sciitorului Mircea Eliade.(“6)

„Dublul sau tema asemănării multiplică fiinţa, făcând-o potenţial alta. Ea înseamnă un transfer de personalitate, un personaj mimând individualitatea altuia. Indicele narativ al temei dublului îl va forma persoana a III-a. De exemplu în romanul Domnişoara Christina se realizează un continuu transfer de trăsături individuale de la Christina către fetiţa Simina, către doamna Moscu şi Sanda. Simina se instituie chiar ca un agent al Christinei în lumea reală a cărei ordine o tulbură, facilitând apariţia strigoiului. Christina este un prototip care se întrupează în individualităţi succesive, pe care le potenţează Simina, le diminuează doamna Moscu sau le distruge Sanda care moare odată cu uciderea simbolică a strigoiului.(“7)

„Romanul Domnişoara Christina, (1936) creşte direct din tradiţia folclorului românesc, este o poveste cu strigoi într-o lume căzută pradă blestemului, pe care un tânăr o salvează ucigând a doua oară strigoiul cu un drug de fier împlântat în inimă, (mortul-strigoi).(“8)

Romanul Domnişoara Christina trăgându-şi rădăcinile din folclorul românesc are ca punct de plecare dublul malefic (omul-strigoi; mortul-strigoi). În roman, Cristina simbolizează mortul-strigoi ce încearcă o poveste de dragoste cu Egor, simbolul vieţii, Simina, fetiţa mică a doamnei Moscu, nepoata strigoaicei Christina simbolizează omul - strigoi ce ajută maleficul.

Pentru daimonologia morţii cea mai semnificativă categorie de strigoi erau morţii strigoi. Erau închipuiţi ca demoni malefici indiferent de provenienţa lor, din oameni-demonici, născuţi strigoi sau din oameni-nedemonici deveniţi strigoi prin moarte.
„De obicei un om-strigoi din naştere după moarte se transformă într-un mort-strigoi sau cadavru viu, afară de faptul că a fost destrigoizat. În concepţia mitică mortul-strigoi deţine o putere mult mai mare decât a omului-strigoi.(“9)

Nuvela Les trois Grâces a lui M. Eliade dezvăluie utopia doctorului Aurelian Tătaru care se gândeşte medical la o soluţie pentru o stopare a îmbătrânirii, văzând în cancer o capacitate a corpului de proliferare. Încearcă partea negativă a bolii pe trei paciente vindecate, dar întrerupte tratamentul la jumătate. Supravieţuitoarea Euphrsyna Mincu (Frusinel) de 70 de ani duce o viaţă dublă, jumătate de an e tânără şi jumătate bătrână, reluând „mitul Persephorei“ care-şi împarte viaţa între Pământ şi Infern, între viaţă şi moarte.

În Les trois Grâces tema dublului este zugrăvită prin opoziţia dintre tinereţe şi bătrâneţe, Euphrosyna Mincu(Frusinel) îşi împarte viaţa între tinereţe şi bătrâneţe, în urma experimentului făcut de medicul Aurelian Tătaru, la fel cum Persefora îşi împărţea viaţa între pământ, simbolul vieţii, pentru a sta cu mama ei şi infern, simbolul morţii, pentru a sta cu soţul ei, Hades.
Prin nuvela Şarpele, M. Eliade arată dualitatea Andronic-Şarpe(ispită), dualitatea Arghira-Dorina, jocul seducţiei surprins în jocul cu gajuri din pădure, mitul androginului, mitul lui Eros şi Psiheea, dar şi motivul insulei erotice (paradisul).

Arghira, frumoasa din lapte, mireasa lui Andronic, moare tânără. Andronic depăşeşte barierele timpului sub chipul şarpelui. Şarpele îşi caută mireasa pentru a rupe blestemul despărţirii lor. Dorina este dublul Arghirei ce va împlini idealul de iubire a lui Andronic care a aşteptat-o neobosit mai bine de un veac. Întâlnim aici şi mitul androginului, a jumătăţilor despărţite din porunca lui Zeus şi care se caută în viaţă până se întrâlnesc, altfel nu ar putea exista fericire pentru ei. Mitul lui Eros şi Psyheea poate fi pus în legătură cu androginul. Eros în cultul elen, fiul zeiţei Afrodita, zeiţa dragostei, căsătorit cu Psyheea al cărui nume înseamnă suflet în limba greacă, simbolizează dragostea desăvârşită formată din eros şi agapé. Eros, iubirea pasiune nu e desăvârşită decât prin unirea cu agapé, doar împreună alcătuiesc adevărata dragoste, cea care te face fericit şi de aceea nu întâmplător în mitologie Eros e căsătorit cu Psyche. Eros fără agapé, devine o iubire egoistă. În creştinism eros şi agapé sunt două forţe care se condiţionează reciproc. Eros fără agapé, e trudă şi zbucium zadarnic. Agapé fără eros e forţă fără rodire, fără valoare practică. Agapé, iubirea creştină este iubirea lipsită de egoism, ea îşi are izvorul în însuşi Dumnezeu. Eros doar împreună cu agapé ajung la perfecţiune. Andronic poate fi fericit doar împreună cu mireasa lui, Arghira, în nuvelă îi ia locul Dorina. Întâlnirea ce-i uneşte din nou are loc pe o insulă, insulă ce poate simboliza paradisul.

În romanul lui Eliade, Nuntă în cer este surprins mitul androginului. Nunta veşnică are loc în cer. Eroina feminină este Ileana-Leana. Apar două versiuni erotice, două personaje narator, Maniulă-Hasnaş. Hasnaş este soţ pentru  eroină,  vrea  copii,  ea nu,  eroina  dispare,  el  ocaută zadarnic. Manuilă, nu vrea copii, eroina vrea, el o vrea de soţie, ea dispare, el o caută zadarnic.
În romanul Maitrey inelul cu simbolul celor doi şerpi încolăciţi închide în el destinul îndrăgostiţilor. Maitrey simbolizează pământul, poate fi asociată cu „ying, aspecte negative feminine(“10), sfârşitul lucrurilor, Allan reprezintă cerul şi poate fi asociat cu „yang, aspecte pozitive(“11), bărbăteşti, începutul lucrurilor. Sunt două jumătăţi ce se iubesc necondiţionat.

Nuvela lui Eliade, La ţigănci, îl pune pe Gavrilescu în postura lui Orfeu, tema dublului, ce îşi caută iubita pierdută. Dacă Orfeu îşi caută iubita, pe Euridice, la Hades, în Infern, Gavrilescu îşi caută iubita, pe Hildegard, La ţigănci, locul dintre viaţă şi moarte.
Proza fantastică a scriitorului Mircea Eliade surprinde tema dublului, după cum s-a putut observa, prin următoarele perchi: Christina (mortul-strigoi)  Simina (omul-strigoi), Andronic-Şarpele, Arghira-Dorina, Frusinel (viaţă dublă oscilând între tinereţe şi bătrâneţe), Gavrilescu (dubla aventură a eroului), nemţoaica-Hildegard.

Fantasticul dedublării apare cel mai frecvent în proza sciitorului Mircea Eliade.

Dublul sau tema asemănării multiplică fiinţa, făcând-o potenţial alta. Ea înseamnă un transfer de personalitate, un personaj mimând individualitatea altuia. Indicele narativ al temei dublului îl va forma persoana a III-a.

Scritorul Mircea Eliade va rămâne în literatura română un mare creator de proză fantastică.

Note:
1. Vultur, Ioan, Naraţiune şi imaginar, Preliminarii la o teorie a fantasticului, Ed. Minerva, Bucureşti, 1987, pag. 7.
2. op. cit. pag. 111
3. op. cit. pag. 121
4. Florina Rogalski, Evoluţia fantasticului, Aspecte ale genului în proza lui Mircea Eliade, pag. 112
5. Idem. op. cit. pag. 111-118
6. op. cit. pag. 113
7. op. cit. pag. 113
8. Mircea Eliade, Domnişoara Christina ● Şarpele, Editura Cartex 2000, Bucureşti, 2006, prefaţă, S. Alexandrescu, pag. 6
9. Romolus Vulcănescu, Mitologie românească, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1987, pag. 302
10. Frédéric, Louis, Dicţionar de arte marţiale,  Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993, pag. 229
11. Frédéric, Louis, Dicţionar de arte marţiale,  Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993, pag. 229

Bibliografie:
1. Alexandrescu, Sorin, Dialectica fantasticului, Studiu introductiv, în volumul La ţigănci şi alte povestiri, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1969.
2. Biberii, Ion, 1974, Eros, Bucureşti, Albastros
3.  Eliade, Mircea, La ţigănci, Editura Tana, Bucureşti, 2006.
4.  Eliade, Mircea, Domnişoara Christina ● Şarpele, Editura Cartex 2000, Bucureşti, 2006.
5.  Eliade, Mircea, În curte la Dionis, Editura Tana, Bucureşti, 2005.
6. Eliade, Mircea, India ● Nopţi la Serampore ● Se cretul doctorului Honigberger, Ed. Cartex 2000, Bucureşti 2004.
7.  Eliade,  Mircea, Noaptea de Sânziene, vol. I şi II, Editura Minerva, Bucureşti, 1991.
8.  Eliade, Mircea, Nuntă în cer, Editura Cartex 2000, Bucureşti, 2006.
9.   Eliade, Mircea, Încercarea labirintului, Ed. Dacia, Cluj Napoca.
10.  Eliade, Mircea, Proza fantastică, volumul I şi II,2007, Bucureşti, Tana
11. Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, ed. Universitas, Chişinău, 1992, vol.1, 2, 3.
12.  Laroche, Michel Philipe, 1995, Un singur trup. Aventura mistică a cuplului, Timişoara, Amacord
13. Frédéric, Louis, Dicţionar de arte marţiale, editura enciclopedică, Bucureşti, 1993
14.  Mitru, Alexandru,1976, Din marile legende ale lumii, Iaşi, Junimea
15. Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, Bucureşti, editura Minerva, 1975.
16.  Rogalski, Florina, Evoluţia fantasticului, Aspecte ale genului în proza lui Mircea Eliade,2007, Bucureşti, Corint 
17. Vultur, Ioan, Naraţiune şi imaginar, Preliminarii la o teorie a fantasticului, Editura Minerva, Bucureşti, 1987.
18. Vulcănescu, Romolus, Mitologie românească, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1987.

Referat realizat de
 prof. Popescu Ana-Cristina